O dată terminat traseul din Canionul Şapte Scări, poţi opta înspre două variante: fie te întorci înapoi la Dâmbul Morii, fie porneşti într-o nouă aventură de neuitat (cucerirea Vf. Piatra Mare), în care peisajul de care te vei bucura va face să dispară orice urmă de oboseală sau durere musculară! Aşadar, ce zici? Porneşti într-o nouă drumeţie sau renunţi?

Răspunsul corect: NEVER GIVE UP!

Într-adevăr, din momentul în care vei porni la drum până la cel în care vei vedea superbul peisajul panoramic asupra Braşovului, Predealului şi a Tâmpei, probabil mă vei înjura printre dinţi, căci traseul va fi unul ceva mai dificil decât cel până la canion. Însă dacă ai bocancii potriviţi şi puţină condiţie fizică, îţi garantez că vei face faţă cu brio. Dar iată veştile bune: sunt doar câteva porţiuni mai înclinate,  cu multe pietre, unde va trebui să fii atent pe unde păşeşti.

Şi cum toate lucrurile rele au şi un echivalent, ţin să te liniştesc şi să îţi spun că o dată ajuns în luminişul de la vârf, traseul devine ca o plimbare prin parc (una sufocantă, în cazul în care vei merge vara, căci este  un platou îndesit cu iarbă).

De la canion până la cabana

Drum înclinat, destul de dificil, care cere pauze dese şi cicluri ritmice de inspirat-expirat.  Tot ce trebuie să faci este să urmăreşti traseul cu galben şi să fii atent la picioare. În cazul în care ai obosit, vei observa că fiecare schimbare de direcţie te va face să speri în adâncul sufletului că poate-poate, imediat după colţ, se află cabana sau că măcar de acolo, vei mai avea puţin de parcurs.

Sfat: Nu fă opriri mai lungi de un minut, căci îţi vei răci corpul şi vei reduce ritmul în mod sesizabil.

Cabana Piatra Mare

O dată ajuns la Cabana Piatra Mare, te poţi bucura de un alt peisaj superb, multă linişte, o păşune verde, care parcă îţi face cu ochiul să iei o pauză şi să te bucuri de privelişte. În plus, măgăruşii care pasc liniştiţi şi câinii de la stâna din apropiere, dornici să interacţioneze cu orice împătimit al muntelui, vor îmbogăţi frumuseţea locului. Cu toate acestea, dacă îţi plac şi peisajele pustii, poţi vedea rămăşiţele arse  ale vechii cabane, construite în anul 1916.

Vârful Piatra Mare

După o pauză de relaxare, trebuie să iei o nouă decizie, din nou să te întrebi dacă picioarele tale mai rezistă încă o oră de urcat, dacă chiar îţi doreşti încă o nouă aventură cu adevărat. Sfatul meu? Dacă ai ajuns până la cabană, o oră în plus de mers nu te va omorî! În plus, comoara de la capătul curcubeului va merita pe deplin. Bine, dacă problema nu este la tine, ci la persoanele cu care urci, poţi să denaturezi adevărul şi să spui că mai este foarte puţin până pe vârf (să fiu sinceră, exact la fel am fost şi eu minţită).

Ajunşi la peisajul de mult promis, toată oboseala, efortul şi muşchii surescitaţi, vor fi date uitării. Adică… ce poţi simţi înafară de libertate, pace şi dorinţa de a vedea mai mult din lumea aceasta mare?

Îndepărtându-mă de vârf, inevitabil îmi atrage atenţia această fetiţă, care părea că simte libertatea naturii mai mult decât orice om mare din jurul ei. Aşadar, luaţi aminte, numai dacă sunteţi pe acest vibe înseamnă că sunteţi apropiaţi de natură:

Întoarcerea pe drumul familial

La întoarcere, am optat pentru drumul familial, care durează aproximativ  trei ore, daca punem la socoteală şi pauzele. Acesta este marcat cu bandă roşie. Dacă optezi pentru acesta, vei avea parte de un peisaj forestier oarecum repetitiv. Nu ajuta contra oboselii, căci ţi se pare că mergi de câteva ore bune şi totuşi parcă te aflii în acelaşi loc. Astfel se naşte nemuritoarea întrebare: ,,cât mai e până ajungem?”.

Aş arăta poza cu acest drum, însă din cauza oboselii şi implicit a irascibilităţii (sunt singura care atunci când e obosită se transformă în cel mai irascibil şi apatic om? :)))) ) nu am mai avut energia necesară să scot aparatul. Oricum, acest traseu poate fi parcurs chiar şi împreună cu copii. Pe alocuri poţi regăsi bănci din lemn, unde îţi poţi trage răsuflarea.

Când am spus atenţie la picioare, chiar am intenţionat-o cu adevărat. La întoarcerea de la cabană ne-am intersectat cu un grup de călători străini aflaţi în dificultate. Una dintre femei îşi luxase piciorul atât de tare încât nu mai putea păşi, aşadar a trebuit să fie susţinută de încă două persoane, pentru a coborî de la cabana Piatra Mare până la domeniul Dâmbu Morii. Partea proastă este că avea bocanci de munte, aşadar nici încălţămintea adecvată nu te scuteşte de atenţie.

Acestea fiind zise, recomand traseul Dâmbu Morii – Vârful Piatra Mare cu cea mai mare căldură! Pe lângă peisajul pe care l-am lăudat aproape în fiecare paragraf, vei putea avea parte de momentul tău de linişte şi pace. Pentru a surprinde câteva clipe petrecute în cadrul de poveste, te invit să arunci un ochi pe videoclipul ,,Vf. Piatra Mare”:

Şi nu uita, nu renunţa niciodată, termină de urcat nenorocitul ăla de munte, indiferent dacă îţi tremură picioarele, iar creierul îţi dictează să te opreşti! Ascultă-ţi inima şi nu înceta să fii curios! 🙂