Impresii drumeţie Băile Herculane – Cascada Vânturătoarea

Cascada Vânturătoarea surpinde prin unicitatea şi frumuseţea sa şi se poate vedea după doar după aproximativ două ore de mers. Deşi traseul este scurt, porţiunea de început poate fi foarte solicitantă, însă efortul cu siguranţă va merita, căci drumeţii care se încumetă la parcurgerea traseului vor fi răsplătiţi cu o privelişte de neuitat.

Detalii traseu

Pentru a ajunge la Cascada Vânturătoarea, am pornit de dimineaţă din Timişoara, iar după trei ore, am prins loc de parcare în apropierea Lacului Prisaca. De aici pornind şi traseul spre cascadă. În această zonă superbă se află şi un camping, despre care voi vorbi mai multe în articolele viitoare.

Traseul este mai uşor decât cel înspre Ineleţ. Parcurgerea lui necesită în jur de o oră jumătate – două şi se poate prelungi spre Poiana Cicilovete. Porţiunea de început a traseului poate da bătăi de cap celor mai puţin antrenaţi (şi celor care nu ştiu să respire corect), însă nu vă lăsaţi descurajaţi, după jumătate de oră drumeţia va fi ca o plimbare prin parc.

Obiectivul turistic se află în Munţii Cernei, aceştia aparţinând de Carpaţii Meridionali. Cel mai înalt vârf este Vârful Dobrii, cu doar 1928m. Drumeţia este marcată cu cruce roşie, iar echipamentul (bocanci de munte, eventual beţe de trekking) este absolut necesar.

Cascada Vânturătoarea se află la 1000 m altitudine şi se poate vedea pe partea dreaptă a Cernei. Şuvoiul de apă, care este mai mare sau mic, în funcţie de sezon, se loveşte de un prag şi se transformă în ploaie măruntă, căzând paralel cu peretele din stâncă. Pânza de apă care se formează este foarte fină, iar uneori formează multiple curcubee, unul peste celălalt.

Informaţii de pe panoul turistic

Foarte surprinzătoare şi complet diferită este iarna. În locul în care cade apa, se formează un imens bloc de gheaţă. Ca un cilindru sau bazin de gheaţă care înghite cascada. Cascada se găseşte pe Ogaşul Slacini, afluent al Cernei. De la izvor până la cascadă, acest pârâiaş curge liniştit printre pietre şi nu spune nimic despre ceea ce urmează. Înainte de cascadă, apele se lovesc de un prag de 5-6m şi se despletesc într-o perdea spectaculoasă. Şuvoiul de apă este vânturat (de aici venind şi numele) în urma lovirii de acest prag şi apoi cade liber şi vertical de la aproximativ 40 de m. Peretele peste care curge apa este un amfiteatru imens şi se numeşte peretele Vânturătoarei.

Provocări pe traseu?

Porţiunea din imaginea de mai jos poate să reprezinte o adevărată provocare pentru cei cu frica de înălţime, însă cu un echipament adecvat, poate fi străbătută în condiţii de siguranţă.

La fel ca şi data trecută, am vrut să urcăm până deasupra cascadei. Deşi la începutul traseului nu se putea simţi că a plouat cu o zi înainte, cu siguranţă am resimţit la drumul de după cascadă, mai ales la coborâre. Însă am învăţat o lecţie: dacă traseul conţine frunze uscate, pământul este umed, avem şi pietriş, nu prea avem ce să căutăm pe acolo.

Pentru cei pasionaţi de escaladă, vin cu o veste bună (în cazul în care nu o ştiaţi deja): se pot efectua diferite trasee de căţărat pe peretele stâncos de lângă cascadă. Poţi afla mai multe informaţii despre dificultatea traseelor accesând acest link.

Gânduri finale

Deşi nu este cea mai uşoară drumeţie, o recomand cu căldură tuturor iubitorilor de munte. O astfel de plimbare montană cu siguranţă are farmecul său, indiferent de obiectivul final. Însă ai nevoie de timp şi de o decizie! Aşadar, ce mai aştepţi?

O drumeţie de neuitat: Viştea Mare – Moldoveanu

Moldoveanu este cel mai înalt vârf din România şi mai este cunoscut şi sub numele de ,,Acoperişul României”. Măsurând nici mai mult, nici mai puţin de 2544m, căţărarea lui este una dintre motivaţiile principale ale iubitorilor de munte, natură şi, de ce nu, libertate. Căci atunci când ai ajuns în vârf, resimţi o stare de nedescris.

Perioada: final de Iunie, 2020

Traseu: Sâmbăta de Sus – Refugiul Izvorul Viştii – Vârful Viştea Mare – Vârful Moldoveanu

Distanţă: 17 km

Durată totală: 17 ore, ritm lent

Dificultate: medie

Posibilităţi de cazare: refugiul Izvorul Viştii.

Marcaj

Deşi există mai multe trasee prin care poţi ajunge aici, majoritatea necesită o condiţie fizică bună şi un echipament adecvat. Însă cel mai important, nu uita să îţi iei de acasă ambiţia, căci vei avea nevoie de ea. După cum spuneam şi în videoclip, deşi am ajuns printre ultimii pe vârf, ambiţia şi ritmul de melc m-au ajutat să îmi conserv energia şi să nu îmi pierd entuziasmul.

Să fiu sinceră, nu credeam că voi ajunge aici, nu în viitorul apropiat. Însă văzând evenimentul organizat de Nomads, nu am putut să mă abţin, aşa că mi-am pregătit ghiozdănelul şi dusă am fost, cu deviza ,,fie ce-o fi, măcar o să am parte de peisaje frumoase, indiferent dacă ajung sus sau nu”. Şi dacă tot am menţionat de Nomads, îi mulţumesc şi aici lui Răzvan pentru organizarea extraordinară şi pentru ghidajul fără cusur.

Descriere traseu

Aventura noastră a început cu paşi timizi vineri, având plecarea din Timişoara, la ora 15.  Am ajuns în Viştişoara pe înserate, loc în care am şi parcat iniţial. Oprirea finală am făcut-o în Sâmbăta de Sus, lăsând maşinile în faţa barierei.

A fost o surpriză atunci când am observat că se poate înainta doar pe jos, dar ca de obicei, ne-am adaptat situaţiei, aşa că am pornit la drum. Mai exact, un drum de aproape 7 km. Mare noroc cu frontalele, căci ne-a prins noaptea pe traseu.

Cu toate acestea, până s-a întunecat de tot, am putut parcurge pe lumină o parte din drum prin pădure. Traseul până la Refugiul Izvorul Viştii este bine marcat, aşa că nu există risc de rătăcire. Pe de altă parte, există riscul de alunecare (mai ales pe podeţele din bârne).

Deşi vremea nu a fost prielnică, am reuşit să străbatem traseul până la Vârful Moldoveanu, acesta având o lungime de 10 km, adică aproximativ zece ore dus-întors. Pe parcursul traseului am putut vedea Vârful Hârtopul Ursului şi al treilea vârf din ţară, Viştea Mare, cu 2527m.

După ce pârâul dispare subit, ajungem în faţa unei văi pline de pietre, care ne-au cam dat bătăi de cap, mai ales la urcuş. Însă cine mai este atent la pietre, atunci când priveliştea din faţă te vrăjeşte?

Dacă peisajele până acolo nu ne-au dat pe spate, atunci cu siguranţă zăpada, acompaniată de o ceaţă densă, a făcut-o. În aceste condiţii am început urcarea spre Vârful Viştea Mare.

Deşi panta plină de pietre nu este cea mai prietenoasă pentru articulaţii, cu siguranţă peisajul de sus a făcut să merite tot efortul. Atenţie, există o porţiune cu lanţuri, acolo se recomandă vigilenţă deosebită!

De la Viştea Mare până la Moldoveanu nu mai este mult, în jur de 30 de minute, exact ca o plimbare prin parc (cu hăul lângă tine). Pe parcursul traseului se poate admira Valea Rea, lacul Iezerul Triunghiular şi culmea Roșu – Galbena – Scărișoara .

Curiozităţi

Vârful Moldoveanu se poate vedea doar de pe creasta Făgăraşului.

L.E.: Am fost informată că se poate vedea puţin din vârf şi de pe Podul Domneşti, Argeş.

Legendele spun că denumirea vârfului vine de la un cioban moldovean, care avea amplasată stâna în zonă.

Vârful este numit de către localnici Cioaca Moldoveanului, cioacă însemnând vârf de munte.

Cel mai înalt vârf din Munţii Carpaţi se numeşte Gerlachovsky, având o altitudine de 2655m. Moldoveanu este al doilea cel mai înalt vârf.

Echipament necesar

• 2-3 bluze de corp/tricou sintetic 👚👕

• 1 polar/bluză groasă 🧥

• Căciulă

• Buff

• Mănuşi🧤

• Rucsac mare 40-50 L 🎒

• Husă de ploaie pentru rucsac 🌧🎒

• Recipient apă 1-2L 💧

• Frontală + baterii de rezervă 🔦🔋🔋🌝

• Geacă de trekking

• Pantaloni de trekking

• Bocanci 3 sezoane🥾

• Folie de supravieţuire 🆘📛

• Pelerină de ploaie 🌧🌦

• Sac de dormit

• Izopren

• Parazăpezi ❄️

Gânduri finale

Personal, pot spune că a fost mai mult decât o drumeţie, căci am avut ocazia să îmi testez propriile limite, am cunoscut oameni la fel de pasionaţi şi am trăit multe experienţe pentru prima dată, precum parcurgerea traseului prin zăpadă şi trekkingul noaptea, folosind frontalele. Ba chiar mai mult, am dormit la refugiu.

Va rămâne mulţi ani de acum încolo o amintire frumoasă şi cu siguranţă mă voi reîntoarce, cu o pregătire fizică mai bună. Cât despre peisaje, pe alocuri am rămas fără cuvinte, căci uneori măreţia naturii nu are nevoie de expresii, fraze sau intejecţii pentru a fi remarcată.

Acestea fiind spuse, vă recomand să încercaţi parcurgerea traseului, iar în cazul în care nu aveţi o pregătire fizică extraordinară, puteţi să optaţi pentru excursia propusă de Ultramarin. Pe lângă drumeţie, veţi avea ocazia să vizitaţi şi Castelul de Lut din Valea Zânelor, Schitul Părintelui Arsenie Boca şi Mănăstirea Brâncoveanu. Nu uita, aventura se află la o decizie distanţă! Investeşte în experienţe, nu în lucruri!

Ineleţ, un cătun în care timpul stă în loc

După cum spune şi titlul, satul Ineleţ este un cătun în care timpul nu mai are nici o putere, căci peisajul din jur pare atemporal, iar oamenii care locuiesc aici transmit o energie fără vârstă. Încă de la începutul traseului, magia te va cuprinde prin citirea versetelor religioase care se regăsesc pe diferite panouri. Primul verset care se află pe o cruce ne spune:

“ Binecuvântaţi să fiţi voi ce urcaţi pe acest munte şi să nu uitaţi că Dumnezeu este cu voi în fiecare clipă.”

Despre Ineleţ şi Scărişoara s-a tot vorbit, aşa că cel mai probabil cunoşti faptul că aceste două sate sunt printre cele mai izolate din ţară. Cătunul Ineleţ este atât de bine ascuns, încât nici măcar parcurgerea scărilor de lemn nu te va asigura că vei găsi căsuţele acestui sat. Cătunele uitate de vreme aparţin de comuna Cornereva.

Informaţii traseu Ineleţ

Durată traseu: 3-4 ore (dacă totul merge conform planului).

Dificultate traseu: uşor.

Echipament recomandat:

  • bocanci de munte
  • apă
  • gustări
  • pelerină ploaie

Punctul de pornire al traseului se poate găsi între Băile Herculane şi Baia de Aramă (după cascada Şapte Izvoare). Ca element de reper, va trebui să găseşti pe partea stângă o staţie din lemn şi o cruce (vezi videoclipul pentru mai multe repere vizuale şi explicaţii suplimentare). 

După găsirea punctului de reper, va trebui să cobori până la podul din lemn. În partea dreaptă vei putea observa panoul din fier care indică traseul.

După zece minute de urcat (resimţite din plin, mai ales după două luni inactive), vei da nas în nas cu scările, care reprezintă şi cea mai scurtă cale de acces spre sat. Sunt dispuse pe patru nivele şi sunt destul de solide, deoarece sunt din lemn de salcâm. Distanţa totală a acestora este de 100 m, iar urcarea nu este grea, însă coborârea, ei bine, cu siguranţă vei resimţi puţină adrenalină, mai ales pentru că treptele nu sunt dispuse la distanţe egale, iar uneori va trebui să faci câteva întinderi (mai ales dacă nu eşti cea mai înaltă persoană).

După urcarea scărilor, vei mai avea de parcurs în jur de 10-15 de minute, până să ajungi la prima poiană. Cel mai probabil, aceasta te va păcăli, căci îţi va crea impresia că acolo se află satul, însă vei mai avea de urcat în jur de alte 10-15 minute până vei ajunge la biserica Ineleţ (construită în 1973). De la biserică, vei urma traseul din partea stângă (nemarcat) până vei ajunge la o poartă închisă din lemn. De la poartă până la sat este o distanţă de aproximativ 400-600m.  

Odată ajunşi în sat…

Încă nu pot spune cu certitudine ce m-a atras cel mai mult: faptul că este izolat, că nu mulţi turişti se încumetă să urce scările  sau peisajul care ne-a fascinat în fiecare moment. Să fie oare liniştea regăsită în fiecare colţ al cătunului? Indiferent de motiv, un lucru îl pot spune cu certitudine: o experienţă ca aceasta îţi încarcă bateriile mai mult de 100%.

În sat nu există curent electric, drumuri alternative şi evident, maşini. Cât despre semnal la telefon, deh, nici nu se pune problema! Singurele surse de electricitate sunt panourile solare din preajma şcolii. Cu toate acestea, localnicii nu par să simtă lipsurile, căci ne-au întâmpinat cu  seninătate în privire şi desigur, multă curiozitate.  

În sat locuiesc în jur de 24 persoane, care în total formează 6 familii. Ca şi ocupaţie, o bună parte dintre aceştia se ocupă cu crescutul animalelor şi agricultura. Dintre cele 24 de persoane, 3 sunt copii, care învaţă la şcoala din sat; fiecare copil are propriul calculator. Şcoala este un punct ceva mai dotat, aceasta având termopane şi o cameră video.

Locul în care se adună oamenii este biserica (aceasta fiind primul obiectiv turistic pe care îl vei întâlni pe traseu). În curtea bisericii se află şi cimitirul. Cât despre îngrijire medicală, în mod evident, aici nu există doctor, astfel că varianta principală de tratare o reprezintă remediile naturale. În cazurile mai grave, sătenii improvizează o targă din lemne, iar bărbaţii din sat vor coborî victima pe scară şi apoi vor face autostopul până la spitalul din oraş.  

La intrarea în sat,  localnicii au aşezat pe o măsuţă din lemn caş şi brânză sărată, iar turiştii se pot servi, lăsând banii într-o cutie de plastic. Un alt punct de ,,self-shopping” este la şcoală. De acolo vei putea cumpăra miere, nuci şi căciuliţe din fibre împletite.  

Sălbăticia Parcului Naţional Cheile Bicazului şi unicitatea Lacului Roşu

Continui seria de călătorii prin România cu două obiective noi, musai de vizitat, mai ales dacă eşti iubitor al muntelui. Lacul Roşu este o oază de linişte, care pare desprinsă de pe alte meleaguri.

Având o suprafaţă de 1600 mp, Lacul Roşu mai este cunoscut şi sub numele de Lacul Ghilchoş (în română: ucigaş). Acesta serveşte drept baraj natural. Este înconjurat de către Muntele Hăşmaşul Mare, iar în apropierea sa, la doar 26 km, se află Cheile Bicazului. Lacul poate fi găsit pe DN 12C, între localităţile Gheorgheni şi Bicaz. Pârâul care îl alimentează se numeşte Pârâul Roşu şi conţine hidroxizi de fier, aceştia influenţând culoarea lacului.

Însă de ce Lacul Roşu sau chiar cel ucigaş? După cum se poate vedea, culoarea apei este mai degrabă verzuie, decât roşie. O legendă din bătrâni ne spune că în această regiune a avut loc o surpare de teren în anul 1838, care a acoperit un sat întreg, omorând astfel locuitorii şi animalele acestora. Apa ce s-a adunat în urma surpării a devenit roşie, de la sângele celor ucişi. Poveste sau adevăr, un lucru este sigur: turiştii pot vedea trunchiurile copacilor care ies din apă, în timpul plimbării cu bărcuţa.

Că tot veni vorba despre bărcuţă, o plimbare dus-întors (30 de minute) costă 10 RON/persoană. Fiecare persoană va primi şi câte o vestă de salvare. Dacă nu eşti mare fan al navigatului, poţi să hrăneşti zecile de răţuşte care se odihnesc pe lângă lac.

Cheile Bicazului

Aflate la o mică distanţă de Lacul Roşu, cheile impresionează prin peisajul sălbatic. Acesta îndeamnă la aventură (mai ales pentru cei pasionaţi de căţăratul la stâncă). Drumul dintre stânci este unul magic, însă personal, am avut mereu un singur gând: câte trasee de căţarat…

Şi dacă tot am spus despre căţărat, după cum ne informează website-ul Via Ferrata România, există un traseu în Suhardul Mic. Accesul este gratuit, iar lungimea traseului se întinde pe o distanţă de 200m, având o dificultate de C, spre D. Timpul total de parcurgere a traseului este de două ore.

Comercianţii s-au gândit şi la persoanele care doresc să rămână cu un suvenir după vizitarea obiectivului. Astfel, poţi cumpăra de la ia tradiţională, până la steagul României. Singura problemă pe care am întâlnit-o a fost cea cu toaleta. Accesul în toaleta ecologică se face contra cost, primind cheia de la comercianţii din zonă).

Gânduri finale

Minunea naturii înconjoară această zona superbă (Parcul Naţional Cheile Bicazului), făcându-te să te îndrăgosteşti de sălbăticia peisajului. Recomand această zonă pentru a vedea cel mai mare lac montan din România şi unicitatea lui. Trunchiurile copacilor stau mărturie asupra trecutului.

O experienţă inedită: mocăniţa Sovata

Dacă acum câţiva ani scriam cu mult entuziasm despre mocăniţa Oraviţa – Anina, în 2020 m-am reîntors cu o nouă recomandare, la fel de frumoasă şi pitorească: mocăniţa Sovata. Pregăteşte-te pentru o experienţă autentică, cu peisajele încărcate de culoare ale Munţilor Gurghiu, păduri liniştite, văcuţe care pasc calm pe păşuni şi desigur, sunetul unic al trenului pe bază de aburi.

Ruta a fost folosită pentru prima dată în 1912, iar din 2011 a început să fie exploatată în interes turistic. Deşi locomotiva nu depăseşte viteza de 35 km/h, experienţa este de-a dreptul relaxantă, deoarece poţi vedea natura încarcată de viaţă într-un ritm lent, care să îţi permită să asimilezi frumuseţea şi să simţi liniştea. Aceasta este alimentată cu cărbuni şi lemn, iar dacă ai noroc poţi să vezi şi procesul.

La începutul călătoriei, ghidul turistic îndeamnă călătorii la un exerciţiu de imaginaţie: fiecare îşi alege un personaj de basm şi împreună cu mocăniţa vor pătrunde în grădina poveştilor încărcate de magie. Această iniţiativă este de-a dreptul îmbucărătoare şi pentru cei mici, dar chiar şi pentru cei mari. La finalul călătoriei, fiecare va trebui să spună în ce personaj a fost transpus. Călătorii cântă împreună, aplaudă la sunetul mocăniţei, iar localnicii fac cu mâna turiştilor.

Conform informaţiilor oferite de către vatman, locomotiva pe bază de aburi a fost fabricată în Polonia, în 1949. Cele trei vagoane ataşate pot adăposti în jur de 90 de turişti. Două dintre ele sunt deschise, oferind posibilitatea optimă de a vedea peisajul înconjurător.

O călătorie dus-întors nu depăşeşte o oră şi jumătate, iar pe parcursul traseului vei primi toate informaţiile necesare din partea ghidului. Preţul unui bilet întreg, dus-întors, în 2019, a fost de 40 RON/adulţi, 30 RON/studenţi şi pensionari şi 25 RON/copii. Biletele se achiziţionează din mocăniţă, ele sunt pe modelul clasic, deoarece sunt compostate de către controlor, care este totodată şi ghid, casier şi un bun povestitor. Pentru mai multe informaţii despre programul de funcţionare, te invit să accesezi acest link.

Obiective turistice din apropiere

Sovata este o staţiune turistică îngrijită, care oferă turiştilor şi alte obiective turistice şi activităţi, pe lângă mocăniţă. Iată câteva dintre ele:

  • Lacul Ursu,
  • Salina Praid,
  • Parcul Adreblina Plus,
  • drumeţii prin satele săseşti,
  • degustarea un Kurtos Kalacs autentic.

Concluzie

Deşi sunt pasionată de călătoriile cu trenul, cu siguranţă o experienţă cu mocaniţa poate fi pe placul chiar şi a celor care nu se dau în vânt după mijloacele de transport feroviare. Pe lângă faptul că te aruncă într-o perioadă de mult apusă, mocaniţa are un anume farmec, care îţi dă senzaţia că eşti în mijlocul naturii, fără să simţi îngrădirea ferestrelor. Ghidul ne-a anunţat încă de la începutul călătoriei că există o posibilitate să ne întâlnim cu câte un urs, o căprioară sau de ce nu, chiar o vulpe. Toate aceste aspecte, ne-au făcut să ne simţit din noi copii, care ştiu să aprecieze momentul prezent şi care se pot bucura de micile minuni ale naturii.

SkiGyimes România: experienţa bobului pe şine

Cine a mai pomenit asemenea trăsnaie? Bob pe şine… şi chiar la noi în ţară! Mai exact, SkyGyimes se află în valea Ghimeşului, la doar jumătate de oră distanţă faţă de Miercurea Ciuc. Pe lângă distracţia garantată, vei fi delectat şi de către frumuseţea peisajului din jur.

Nu îţi plac activităţile riscante? Ei bine, aceasta nu se numără printre ele, deoarece şinele sunt fixate de către patru ţevi rezistente. Pe lângă acest aspect, vei putea să controlezi viteza bobului în fiecare moment.

Cel mai înalt punct al traseului se află la 1060 metri, iar în timpul urcării, vei fi ridicat de către un sistem bazat pe pârghii. Deşi credeam că este mai complicat, ai la dispoziţie doar o frână manuală (situată în stânga celui de-al doilea pasager).

Ţinând cont de toate aspectele menţionate mai sus, ai putea spune uşor că ,,dom’le, joacă pentru copii”. Însă, crede-mă pe cuvânt, chiar şi cei mai în vârstă pot resimţi adrenalina, mai ales atunci când decizi să nu te atingi de frâna manuală. Curbele atent plasate, viteza, înălţimea şi peisajele sunt elementele unei aventuri minunate.

Conform website-ului, complexul deţine 40 de boburi (fiecare având loc numai pentru două persoane), iar viteza maximă pe care o poţi atinge este de 45 km/h. În timpul traseului, vei putea observa diferite avertismente, care te îndeamnă să frânezi înaintea curbelor sau să păstrezi distanţa obligatorie faţă de celelate boburi.

Cât te costă o astfel de distracţie?

Un bilet costă 12 RON/copii şi 15 RON/adult. Dar… crede-mă pe cuvânt, nu te vei sătura dintr-o singură tură. Noi am fost de trei ori şi tot nu ne-am simţit împăcaţi (noroc că a venit ploaia şi ne-a mai calmat puţin). Programul de funcţionare este 09:00-21:00.

De ce zona Ghimeşului?

Pe lângă activitatea outdoor, după cum am spus mai sus, peisajele merită atenţia turiştilor. Zona este una liniştită şi de- dreptul pitorească. Deoarece am venit de la Băile Tuşnad, traseul a fost mirific de-a dreptul: cât vedeai cu ochii, numai peisaje încărcate de verdeaţă, nori pufosi, dealuri impunătoare. Ce poţi să îţi doreşti mai mult?

Cât costă cazarea?

Preţurile de cazare în complexul SkyGyimeş variază astfel: o cameră de două persoane + mic dejun -> 150 Lei, o cameră cu trei locuri + mic dejun -> 200 Lei, o cameră cu patru locuri + mic dejun -> 250 Lei. Preţurile sunt variabile, mai ales în contextul actual, aşa că pentru un plus de siguranţă îţi recomand să accesezi acest link.

Alte obiective turistice din zonă

Lacul Frumoasa

Lacul se află la o distanţă relativ mică faţă de complexul SkyGyimes, iar priveliştea din zonă este foarte asemănătoare cu cea de la Trei Ape. Pe lângă peisaj, are şi o utilitate extrem de importantă, căci reprezintă principala sursă de apă potabilă din Miercurea Ciuc. Dacă te pasionează pescuitul, aici poţi găsi biban, crap, salău şi somn.