O zi în Bruges, impresii şi obiective turistice

Dacă ai citit ,,17 lecţii învăţate”, cel mai probabil ţi-am dat spoiler acolo despre acest Bruges: este unul dintre acele locuri care seamănă cu Veneţia. Doar nu degeaba i se mai spune şi ,,Mica Veneţie a nordului”. Deşi nu este doar atât! Este un mix între romantic şi medieval, un loc în care timpul se opreşte, iar clădirile nu par a fi din simplă cărămidă rece, ci din turtă dulce.

Prima dată am aflat de Bruges de pe tărâmul tuturor posibilităţilor: Facebook. Reacţia a fost: trebuie să ajung acolo! Prin urmare, chiar înainte cu câteva săptămâni de a pleca în concediu, am reuşit să strecor şi acest obiectiv pe listă. Şi nu am regretat nici măcar o secundă! Să fiu sinceră cu voi, am fost mai atrasă de acest mic oraş medieval decât de Bruxelles, şoc şi panică! 😮

Top 8 activităţi pe care trebuie să le încerci în Bruges

Oricine poate cârmui o barcă pe ape line.

Precum vecinii săi mai mari, Amsterdam şi Veneţia, Bruges este un oraş al canalelor. Oraşul este înconjurat de multe căi navigabile, aşadar poţi face un tur de 30 minute cu barca (10 euro/persoană).

Cartofi, cât mai mulţi cartofi

Când vine vorba despre cartofii făcuţi în Brugges, vă spun eu, este dragoste la prima gustare, mai ales pentru cei care au dezvoltat un fetish din acest fel de mâncare. Vei găsi peste tot gherete sau magazine care abundă în cartofi prăjiţi. Dacă eşti next level, îţi recomand să vizitezi şi Muzeul Cartofilor (nu este impresionant, însă vei fi mai cult cu privire la felul tău preferat de mâncare).

Turnul Belfry sau cum să arzi cartofii pe care i-ai mâncat

Situat în Piaţa Principală, acest turn poate fi uşor ciudat pentru cei care suferă de perfecţionism. Deşi dacă treci peste faptul că este construit uşor înclinat spre dreapta, poţi urca cele 366 de scări pentru a ajunge în turn (12 € biletul). Vei fi răsplătit cu o vedere panoramică asupra oraşului.

Degustă waffele direct de la origine!

Ne-am ghiftuit cu cartofi, ne-am îndulcit cu ciocolată, au mai rămas waffele de testat! Faţă de cele încercate până acum, cele belgiene sunt mai mari şi pot fi combinate cu o varietate incredibilă de toppinguri, yum, yum.

Bazilica Sfântului Sânge

Deşi denumirea sună ca o glumă proastă de-a mea, află că este vorba despre un loc real, pe care îl poţi vizita chiar în Bruges. Pe lângă aspectul interesant, atracţia principală este chiar sângele sfânt. În interiorul bisericii se poate vedea un flacon din cristal umplut cu sânge. Acesta a fost adus după cruciada din secolul al XII-lea şi se crede că este chiar sângele lui Iisus Hristos.

Markt

Există o mare posibilitate să te fi întâlnit cu poze din acest loc plin de farmec! Află ca în realitate este şi mai plin de viaţă!

Înconjurată de o mulţime de clădiri colorate, în stilul turtă dulce, piaţa Markt este un loc care cu siguranţă rămâne în minte, chiar şi celor care nu sunt fascinaţi de arhitectură.

Rozenhoedkaai şi alte denumiri pe care nu le pot pronunţa

Rozenhoedkaai este unul dintre locurile cele mai pozate din Bruges. Nu este de mirare: într-o singură poză poţi imortaliza toate elementele care fac din Bruges un loc special: canalele, clădirile vechi din cărămidă, vibe-ul boem.

Grădina secretă

Eşti explorator din fire? Perfect: am un quest pentru tine. Găseşte această grădină ascunsă de ochii lumii! Desigur, poţi folosi Google Maps, dar unde mai este tot farmecul? Aici vei găsi plante şi ierburi precum: mentă, cimbru, busuioc, căpșuni sălbatice și chiar câțiva copaci exotici.

Sfaturi utile Brugges

  • Bacşişul este inclus în aproape toate notele de plată.
  • În ciuda faptului că multe obiceiuri ale localnicilor îţi pot aminti de tradițiile francezilor, evită să compari cultura lor cu cea a altor țări.
  • Hostelurile din centru sunt foarte scumpe. Dacă optezi pentru o cazare în afara centrului, vei putea economisi mai mult de 50%.
  • Ţine cont de faptul că cheltuielile pentru mâncare/băutură ar putea să ajungă între 17 și 30 €/persoană. Waffele costă între 3 si 5 €, o cutie de praline poate ajunge de la 12,50, până la 22 €.O porţie gigant de cartofi costă în jur de 5€.

Prima dată în Londra – Ce curiozități am aflat?

Londra se numără printre cele mai fascinante și diverse orașe din lume. Este o capitală plină de istorie, cultură și atracții turistice. Dacă ai doar o zi pentru a vizita Londra, există multe lucruri pe…

Sheffield (Anglia), un ţinut din basme: obiective turistice

Situat în inima Angliei, Sheffield este un oraș plin de istorie și frumusețe naturală. Orașul pitoresc este un loc ideal pentru cei care nu suportă locurile foarte turistice și aglomerate. Este un oraș aerisit, în…