Staţiunea Muntele Mic: impresii şi informaţii utile

Staţiunea Muntele Mic, considerată de interes naţional de către Guvern, se află în sud vestul României. Accesul se face prin DJ 608 A, prin Caransebeş.  Indiferent de cât de tare ninge, drumul este constant deszăpezit, însă cauciucurile de iarnă sunt un must have (recomandate sunt şi lanţurile antiderapante).

Domeniul schiabil măsoară în jur de 4km de pârtii, iar baza acestuia se află la o altitudine de peste 1500m. Pe măsură ce urcăm, se poate vedea o panoramă superbă asupra Munţilor Ţarcului, cât şi a depresiunii Caransebeş. Altitudinea Maximă a Muntelui Mic este de 1802 m, iar legătura cu Munţii Ţarcu se face prin Culmea Jigoriei.

Prima cabana din staţiune a fost construită în 1930 şi poartă numele de Cabana Vânătorilor de Munte. După 6 ani, staţiunea a fost inaugarată, fiind gazda a peste 1500 de oameni, veniţi din diferite părţi ale Banatului.

Staţiunea a început să se modernizeze în 1972, acesta fiind anul când s-a construit primul telescaun. Momentan, accesul se poate face doar cu maşina, deoarece telescaunul nu funcţionează.

Din cauza faptului că drumul este îngust, cel mai adesea se formează ambuteiaje. Aşadar, este recomandat să porneşti la drum cât mai devreme, pentru a te asigura că vei găsi loc de parcare şi că vei evita aglomeraţia.

Staţiunea cuprinde 5 pârtii: Pârtia Nordică (dificultate medie),  Pârtia Vâlsanu (mediu), Felix, Bârlova și Isai. Pentru mai multe detalii despre starea partiilor si tarife, acceseaza weski.ro .  

Impresii staţiunea Muntele Mic

Staţiunea adăposteşte peisaje deosebite, care cu siguranţă te vor face să te relaxezi, în timp ce practici sporturile de iarnă sau pur şi simplu porneşti într-o drumeţie marcată. Preţurile sunt accesibile, iar pârtiile sunt îngrijite în mod constant. Singurul dezavantaj este aglomeraţia şi faptul că porţiunea dedicată pentru săniuţe este una foarte mică.