Cascada Vânturătoarea surpinde prin unicitatea şi frumuseţea sa şi se poate vedea după doar după aproximativ două ore de mers. Deşi traseul este scurt, porţiunea de început poate fi foarte solicitantă, însă efortul cu siguranţă va merita, căci drumeţii care se încumetă la parcurgerea traseului vor fi răsplătiţi cu o privelişte de neuitat.

Detalii traseu

Pentru a ajunge la Cascada Vânturătoarea, am pornit de dimineaţă din Timişoara, iar după trei ore, am prins loc de parcare în apropierea Lacului Prisaca. De aici pornind şi traseul spre cascadă. În această zonă superbă se află şi un camping, despre care voi vorbi mai multe în articolele viitoare.

Traseul este mai uşor decât cel înspre Ineleţ. Parcurgerea lui necesită în jur de o oră jumătate – două şi se poate prelungi spre Poiana Cicilovete. Porţiunea de început a traseului poate da bătăi de cap celor mai puţin antrenaţi (şi celor care nu ştiu să respire corect), însă nu vă lăsaţi descurajaţi, după jumătate de oră drumeţia va fi ca o plimbare prin parc.

Obiectivul turistic se află în Munţii Cernei, aceştia aparţinând de Carpaţii Meridionali. Cel mai înalt vârf este Vârful Dobrii, cu doar 1928m. Drumeţia este marcată cu cruce roşie, iar echipamentul (bocanci de munte, eventual beţe de trekking) este absolut necesar.

Cascada Vânturătoarea se află la 1000 m altitudine şi se poate vedea pe partea dreaptă a Cernei. Şuvoiul de apă, care este mai mare sau mic, în funcţie de sezon, se loveşte de un prag şi se transformă în ploaie măruntă, căzând paralel cu peretele din stâncă. Pânza de apă care se formează este foarte fină, iar uneori formează multiple curcubee, unul peste celălalt.

Informaţii de pe panoul turistic

Foarte surprinzătoare şi complet diferită este iarna. În locul în care cade apa, se formează un imens bloc de gheaţă. Ca un cilindru sau bazin de gheaţă care înghite cascada. Cascada se găseşte pe Ogaşul Slacini, afluent al Cernei. De la izvor până la cascadă, acest pârâiaş curge liniştit printre pietre şi nu spune nimic despre ceea ce urmează. Înainte de cascadă, apele se lovesc de un prag de 5-6m şi se despletesc într-o perdea spectaculoasă. Şuvoiul de apă este vânturat (de aici venind şi numele) în urma lovirii de acest prag şi apoi cade liber şi vertical de la aproximativ 40 de m. Peretele peste care curge apa este un amfiteatru imens şi se numeşte peretele Vânturătoarei.

Provocări pe traseu?

Porţiunea din imaginea de mai jos poate să reprezinte o adevărată provocare pentru cei cu frica de înălţime, însă cu un echipament adecvat, poate fi străbătută în condiţii de siguranţă.

La fel ca şi data trecută, am vrut să urcăm până deasupra cascadei. Deşi la începutul traseului nu se putea simţi că a plouat cu o zi înainte, cu siguranţă am resimţit la drumul de după cascadă, mai ales la coborâre. Însă am învăţat o lecţie: dacă traseul conţine frunze uscate, pământul este umed, avem şi pietriş, nu prea avem ce să căutăm pe acolo.

Pentru cei pasionaţi de escaladă, vin cu o veste bună (în cazul în care nu o ştiaţi deja): se pot efectua diferite trasee de căţărat pe peretele stâncos de lângă cascadă. Poţi afla mai multe informaţii despre dificultatea traseelor accesând acest link.

Gânduri finale

Deşi nu este cea mai uşoară drumeţie, o recomand cu căldură tuturor iubitorilor de munte. O astfel de plimbare montană cu siguranţă are farmecul său, indiferent de obiectivul final. Însă ai nevoie de timp şi de o decizie! Aşadar, ce mai aştepţi?