Sarajevo, Mostar si Mokra Gora: pe urmele lui Kusturica

Am aşteptat această excursie cu nerăbdare, entuziasm şi puţină confuzie. De ce confuzie? Ei bine, cred că Bosnia şi Herţegovina a fost singură ţară de la care nu ştiam ce să mă aştept. Domnul Google (sau doamna, nu asumăm), ne oferă atât de multa informaţie, încât ne putem scălda în ea… Iar la sfârşitul cercetării te face să te întrebi: eu ce să mai cred?

Vizitând o ţară preponderent musulmană, care s-a aflat într-un continuu conflict etnic şi cultural, un lucru am ştiut: nu voi merge pe cont propriu. Singuranţa pe primul loc, mereu! Aşadar, am optat pentru agenţia Ultramarin, care are în oferta sa turistică excursia cu numele de ,,Pe urmele lui Kusturica.

Cine este Emir Kusturica?

Pentru început…. Cine este Kusturica şi ce legătură are cu această excursie? Emir Kusturica a fost unul dintre cei remarcabili regizori europeni, de la începutul anilor 80′. Prin intermediul peliculelor ,,Tata în călătorie de afaceri” şi ,,Undeground”, a câştigat premiul “Palme d`Or” la Cannes. Regizorul în vârstă de 64 de ani s-a născut în Sarajevo. Stilurile abordate sunt suprarealiste și naturaliste, exprimând simpatii profunde pentru oamenii din mediile rurale.

În anul 2002, Kusturica a început să creeze diferite cadre, pe o colină din vestul Serbiei, pentru noul său film: Life Is a Miracle. El a continuat să le extindă, iar în cele din urmă, platoul de lucru a devenit un etno-sat, pe care l-a numit Drvengrad („Woodville”). A fost, de asemenea, o forță motrice pentru Andrićgrad, un centru cultural și un mic orăşel, pe malurile râului Drina, din Vișegrad, Bosnia și Herțegovina.

Mausoleul Oplenac

Cunoscut şi sub numele de ,,Biserica Sfântul Gheorghe”, mausoleul se află în oraşul Topola, din Serbia Centrală. Fiind şi primul obiectiv al excursiei, am avut oportunitatea să îi observăm măreţia din perspectiva a mai multor unghiuri: vizual, istoric şi cultural. Este un obiectiv cu care se mândresc toţi localnicii, astfel că s-a născut următoarea vorbă: “Vizitand Serbia fără să treci pe la Oplenac, e ca şi cum ai vizita Franţa, fără sa vezi Turnul Eiffel.” Biserica Sfântul Gheorghe a fost construită sub ordinul regelui Petru I, în anul 1910. Pentru mai multe informaţii despre istoria şi arhitectura acesteia, te invit să citeşti mai multe aici.

Drvengrad (Mokra Gora)

După cum am menţionat şi mai sus, Drvengrad este un sat etnic, situat pe Muntele Mecavnik şi este înconjurat de către Munții Zlatibor și Tara. Încă de când vei păşi pe strada principală, numită după Ivo Andric, laureat al premiului Nobel pentru literatură, vei putea să admiri autenticitatea acestui sat. Fiecare stradă a fost numită după oameni celebri: Ernesto Che Guevara, Diego Maradona, Dostoievski, Miodrag Petrovic Ckalja, Novak Djokovic. Ca oricare alt sat, Drvengrad găzduieşte câteva restaurante și cafenele.

Este interesant de observat că fiecare clădire este construită din lemn şi are temelii de piatră. Una dintre principalele atracţii turtistice ale satului, o reprezintă biserica de lemn dedicată Sfântului Sava.

Dacă eşti în cautare de culturalizare, există câteva locuri şi pentru tine: o galerie de artă şi cinematograful Underground. Iar cât despre cei mai glumeţi din fire… există câteva sculpturi din lemn… aparte.

Acest loc care pare desprins din poveşti, găzduieşte festivalul internațional de film ,,Kustendorf”, care are loc anual. Printre celebritățile care au păşit în acest sat se numără şi: Johnny Depp, Monica Bellucci, Gael García Bernal şi Andrei Konchalovsky.

Nostalgija – Šargan Eight

De-a lungul timpului, mulţi oameni au depins de această unică legătură feroviară, care lega Sarajevo de Belgrad. Deşi linia a fost închisă în 1974, o parte a pistei a fost restaurată, denumită ulterior Šargan Eight. Numele vine de la traseul în forma cifrei opt. Acest traseu a fost redeschis în 1999, în scop turistic. Trenul are ruta din satul Mokra Gora până la o stație din Šargan Vitasi şi înapoi.

Trenul se oprește în câteva stații, iar una dintre stații este realizată strict din lemn şi oferă o privelişte uimitoare asupra satelor din acea zonă. O altă atracție turistică este stația Golubići, realizată pentru filmul regizat de  Emir Kusturica, „Viața este un miracol”. Clădirea gării a fost restaurată astfel încât să arate exact așa cum arăta în 1925. O altă gară rustică conține un mic complex turistic, cu un restaurant, o cascadă și o scară foarte lungă din piatră, care duce prin pădurea de basm, spre următoarea stație.

Sarajevo

Şi acum subiectul principal… Capitala Bosniei şi a Herţegovinei. După cum am spus în introducere, m-am informat destul de mult cu privire la această ţară. Însă nici un articol nu m-a pregătit pentru şocul cultural pe care l-am avut. Un şoc pozitiv, ceea ce este drept. În primul rând, o primă informaţie care m-a luat pe nepregătite a fost faptul că 90% dintre locuitori sunt musulmani. Dacă nu ştiai această informaţie, cu siguranţă o vei află după ce vei vizita Sarajevo.

Am fost surprinsă să văd un mix cultural, care cumva a reuşit să se îmbine destul de armonios, cel puţin la prima vedere. Ce vreau să spun prin mix cultural? Ei bine, să ofer un mic cadru descriptiv. Două magazine de îmbrăcăminte, relativ într-o locaţie apropiată. Unul vindea produse de îmbrăcăminte occidentale, ultimul răcnet (fustiţe scurte, pantaloni scurţi, ştiţi voi, ce se poartă), iar celălalt oferea o gamă diversificată de burka şi hijab-uri. Şi cu toate acestea, cele două branduri coexistau unul lângă celalălt, fără nici o problemă. Acest stil se regăseşte şi pe străzi, iar nimeni nu se uită urât la celălalt. Nimeni nu bate obrazul nimănui. Extraordinar, nu?

Sarajevo este unul dintre puținele orașe în care poţi merge la o biserică catolică, biserică ortodoxă, sinagogă și moschee în aceeaşi zi. Există baruri cu narghilea și bere de artizanat, cafea turcească și latte de vanilie, piețe vechi de 500 de ani și centre comerciale moderne. Pe scurt, Sarajevo îmbină două lumi total opuse.

Te numeri printre cei pasionaţi de istorie? Atunci cu siguranţă trebuie să ajungi cel puţin o dată în viaţă în acest loc înconjurat la fiecare pas de urme ale trecutului său zbuciumat. Sarajevo este locul în care sârbul bosniac Gavrilo Princip l-a asasinat pe arhiducele Franz Ferdinand din Austria. Pe scurt, evenimentul care a stârnit un efect de domino, ce a dus la declararea primului război mondial.

Chiar dacă localnicii au încercat să treacă peste ororile trecutului, au păstrat memento-uri în jurul orașului, precum „Sarejevo Roses”, şi flacăra eternă, o flacără mereu arzătoare în memorialul victimelor din al doilea război mondial.

Pe măsură ce admiram frumuseţile oraşului, încercam să nu uit: Sarajevo a suferit cel mai lung asediu din istoria modernă. Cu toate acestea, capitala Bosniei și Herțegovinei trece printr-o transformare radicală, care aproape te face să uiţi trecutul tumultos: centre comerciale moderne de sticlă, hoteluri de lux și clădiri care par desprinse din viitor.

Mostar

La aproximativ 2 ore de Sarajevo, se află orașul fermecător Mostar. Acesta este cunoscut pentru imensul său pod-imperiu otoman, Stari Most.

Însă asta nu este tot, vei putea servi masa la restaurantele bosniace, te vei putea pierde printre tarabele cu suveniruri, vei putea explora diverse moschei și admira peisaje incredibile.

P.S: Dacă norocul îţi stă înscris în frunte, vei putea vedea chiar faimoșii înotători din Mostar.

Memorialul Victimelor Genocidului din Srebrenica

Conform lui Theodor Meron, ,,căutând să elimine o parte a musulmanilor bosniaci, forțele sârbe bosniace au comis genocid. Ei au căutat să elimine fizic pe cei 40.000 de musulmani bosniaci ce locuiau în Srebrenica, un grup emblematic pentru musulmanii bosniaci în general. Ei au confiscat toate bunurile personale și actele de identitate ale prizonierilor musulmani de sex masculin, militari și civili, tineri și bătrâni, și i-au ucis deliberat și metodic doar pe baza identității lor.”

Această atrocitate a reprezentat actul final din strategia de tip genocid, numită „curățare etnică”. Genocidul de la Srebrenica a fost finalitatea planificată şi sistematică a unei campanii de patru ani de deportare forțată, tortură, omor în masă și violență sexuală sistematică de către forțele sârbe bosniace, în serviciul obiectivului lor de a crea o „Mare Serbia”.

Concluzie

Recomand din tot sufletul această excursie, mai ales celor pasionaţi de cultură şi istorie! Dar nu numai! Dacă eşti însetat de diversitatea culturală, de o arhitectură deosebită, de ceva…. altfel, care să te scoată din zona de confort, atunci neaparat trebuie să încerci să o iei ,,Pe urmele lui Kusturica“.

Dovada vie a faptului că din orice eveniment (tragic sau fericit) se poate face comerţ.

Cu toate acestea, în timpul petrecut în Sarajevo, m-am simțit în siguranță tot timpul. Călătoria cu un grup a contribuit, desigur, la acel sentiment de confort. Aşadar, pe această cale ţin să mulţumesc agenţiei Ultramarin pentru organizarea acestui program turistic, pentru toate informaţiile bine punctate şi pentru o experienţă care va avea mereu un loc special în amintirile mele. Ți-ar face plăcere să te bucuri și tu de această experiență? Introdu codul ,,ALEXANDRA30″ la checkout și beneficiezi de o reducere de 30 EURO.

Prima dată în Londra – Ce curiozități am aflat?

Londra se numără printre cele mai fascinante și diverse orașe din lume. Este o capitală plină de istorie, cultură și atracții turistice. Dacă ai doar o zi pentru a vizita Londra, există multe lucruri pe…

Sheffield (Anglia), un ţinut din basme: obiective turistice

Situat în inima Angliei, Sheffield este un oraș plin de istorie și frumusețe naturală. Orașul pitoresc este un loc ideal pentru cei care nu suportă locurile foarte turistice și aglomerate. Este un oraș aerisit, în…