Impresii Zagreb şi trei obiective neobişnuite
Pentru că nu puteam pleca din Croaţia fără să vizitez şi capitala, mi-am împachetat pijamalele şi bocancii şi am pornit într-o nouă aventură. Deşi la prima vedere arhitectura clădirilor îmi amintea de Timişoara, sunt câteva diferenţe majore. Toate clădirile au o amplasare ordonată, astfel încât ai o senzaţie de libertate, existând loc să respiri.

Partea nouă a oraşului are în structura sa clădiri moderne şi este ideală pentru turişti. De-a lungul zonei centrale există diferite pub-uri, restaurante şi cafenele cu specific, aşa că nu te poţi plictisi, doar timp să ai la dispoziţie şi… chef.

În partea mai veche a oraşului se pot vedea clădiri construite într-un stil comunist. De-a lungul străzilor, se pot observa tramvaiele şi autobuzele care mişună zi şi noapte. Centrul oraşului desparte partea veche de cea nouă, iar majoritatea străzilor pornesc de aici.
Obiective neobişnuite de vizitat
Cei care îmi urmăresc blogul, probabil ştiu/şi-au dat seama că sunt atasă de lucrurile diferite, la care nu ai acces mereu şi care te scot din rutina zilnică.
Muzeul de Tortură, Zagreb – Tortureum
Este un muzeu mic, care conţine 28 de obiecte utilizate pentru torturarea în Evul Mediu. Muzeul cuprinde doar două camere, iar interiorul este foarte întunecat.

Am primit o tabletă care ne-a furnizat informaţii despre fiecare obiect în parte. Intrarea costă 40 HRK (25 RON) şi din perspectiva mea, îşi merită banii.

Muzeul relaţiilor destrămate
Un concept interesant, inedit, altfel. Spun inedit pentru că este singurul muzeu din lume de acest tip. Conţine diferite obiecte, care au legătură cu poveştile de dragoste ale oamenilor din întreaga lume, fiecare fiind însoţit de căte un text reprezentativ.

Parcurgând micile poveşti, am trecut prin diferite stări, de la amuzament, până la tristeţe deplină. Pentru mai multe detalii despre program şi costul biletelor, accesează acest link.

Muzeul Iluziilor
Sau locul în care mi-am luat lumea în cap. Toate trucurile și iluziile expuse sunt explicate în diferite limbi. În cazul în care dispui de mai mult timp, încearcă să rezolvi jocurile de logică. Şi cel mai important, nu uita să faci multe poze! Muzeul este deschis zilnic, de la ora 9AM, până la 10PM. Achiziţia unui bilet costă în jur de 35 RON.

Buddha Bar
Eram familiarizată cu conceptul încă de când am fost în Cracovia, însă din cauza faptului că era full, nu am avut ocazia să vedem mai multe. Însă în momentul când am văzut pe Maps că există şi în Zagreb, ştiam că nu mai pot rata ocazia. Zis şi făcut! Atenţie însă, îl poţi găsi sub denumirea de Caffe Alcatraz. Se află chiar în partea centrală a oraşului. Dacă te atrage spiritualitatea sau lucrurile ezoterice, îţi recomand acest bar. Este ideal pentru o seară în oraş cu prietenii.
Concluzie
Deşi am petrecut doar câteva ore în Zagreb, a fost suficient să observ că este un oraş frumos, care poate oferi multe celor curioşi. Nu îmi mai rămâne decât să vă spun acelaşi lucru: dacă aveţi cumva ocazia să vizitaţi capitala Croaţiei, nu o rataţi!
2 comments
Zagrebul e fantastic. Eu am stat 3 zile si abia astept sa merg iar in vara asta. Mai sunt multe de văzut, este un oras care e mereu viu, animat, într-o continuă petrecere.
Aceeaşi părere am şi eu! Cu siguranţă îl voi mai revedea. 💗