Frumuseţile necunoscute ale Vf. Ciucaş

Nu aveţi idee cât de fericită sunt că pot împărtăşi această experienţă cu voi. De ce? A fost una dintre drumeţiile la care am visat de ceva timp.  Îmi aduc aminte că acum un an mi s-a zis de frumuseţea incontestabilă a acestui traseu, aşa că am căutat pe Google imagini cu peisajele. Reacţia? Dragoste la prima vedere… la a doua a fost cu siguranţă iubire! Mulţumesc, Nomads, pentru încă o experienţă deosebită, alături de oameni frumoşi!

Din momentul în care am ajuns la cabană, am simţit că vreau să rămân acolo şi să nu mă mai întorc vreodată. Bine, se prea poate să mă fi influenţat şi faptul că eram obosită, căci ţin să vă anunţ, de la locul unde poţi parca maşina, în Cheia – Valea Berii, până la Cabana Ciucaş, aveţi de mers cu ghizodanul în spate cam vreo două ore, dacă punem la socoteală pauzele lungi şi dese… cheia marilor…. drumeţii. Aşadar, mare atenţie la ce anume puneţi în rucsac. Nu aţi vrea să ajungeţi să căraţi unul de 10 kg, cum au avut alţii, nu dau nume. 😀

Traseu Valea Berii – Cabana Ciucaş

Urcând înspre cabana Ciucaş, am fost surprinsă să văd că drumul este pietruit astfel încât să poată urca şi maşinile 4×4 . Însă asta nu a ajutat doar jeepurile, ci şi pe noi, căci  drumul este mai uşor de străbătut când ai câteva scări care să îţi mai atenueze din efort. Nu mă înţelegeţi greşit, tot traseul este unul lipsit de dificultate pentru persoanele care fac efort în mod constant, însă pentru cele cu un stil de viaţă sedentar sau care nu ştiu încă cum să îşi controleze respiraţia, se va resimţi. Aşadar, drumul până la cabană are câteva porţiuni abrupte, însă nu sunt de nestrăbătut. Fii fără grijă!

O dată ajunşi la cabană, am fost amuzaţi să vedem ,,lupta amicală” dintre un câine şi o pisică, care se desfăşura într-un ring mai aparte: ghiozdanul Dianei.

Pentru că drumul până acolo nu a fost suficient, iar spiritul meu de fotograf amator voia să vadă mai mult, am decis împreună cu Diana să mergem să fotografiem apusul. De unde? De pe stâlpul ruginit cu paratrăsnet din zonă. Periculos? Poate dacă ajungeam la scară. Însă înălţimea noastră nu ne-a ajutat pentru a îndeplini acest obiectiv. Aşadar, ne-am mulţumit să prindem apusul de lângă.

Răsăritul privit de pe Ciucaş

Deoarece cadrele prinse la apus nu au fost la nivelul aşteptărilor noastre, ziua următoare ne-am trezit cu zorii în cap (anume 05:20) ca să surprindem răsăritul. Trezirea a fost grea, aproape că am renunţat amândouă la idee, însă în cele din urmă ne-am făcut curaj să coborâm din patul călduros şi să ne înfofolim bine. Înainte de a răsări soarele, este destul de frig. Atât de frig încât ne cam îngheţau mâinile pe obiectiv.

Intenţia iniţiala a fost să urcăm în exact acelaşi loc de unde am fotografiat apusul. Însă… înaintând prin întuneric, am observat trei forme mici în depărtare, care păreau că se mişcă. Ne-am minţit reciproc că s-ar putea să fie pui de urşi, aşa că am abandonat misiunea şi ne-am întors înapoi lângă cabană, cel puţin până s-ar fi luminat, astfel încât misterul să fie elucidat.

Indiferent unde ne-am aflat, pe vârf de deal sau lângă cabană, pozele au ieşit extraordinar, dar parcă nu atât de extraordinar precum vedeau ochii noştri. Însă să nu credeţi că am avut parte de linişte şi pace, chiar şi lângă cabană. Trei ciobăneşti de lângă stâna din apropiere îşi arătau interesul înspre camera de filmat a Dianei. Cred că voiau şi ei o şedinţă foto, însă nu ştiau cum să ne spună. Aşa că pentru a obţine timelapse-ul perfect, Diana a trebuit să se lupte cu morile de vânt…. sau cel puţin cu trei ciobăneşti.

Acum, privind din spate, vreau să recunosc că iubesc când văd oameni pasionaţi, care ar înfrunta frigul, gheaţa, potopul sau orice alt posibil pericol, totul pentru poza perfectă. Dacă ar fi să mă întrebe cineva, asta e definiţia pasiunii. Sclipirea aceea din ochi, entuziasmul, adrenalina, fericirea cu care oamenii vorbesc despre ceea ce iubesc. Îţi mulţumesc, om pasionat, că mi-ai arătat toate acestea!:)

Traseu Cabana Ciucaş – Vârful Ciucaş

Fiţi atenţi la traseu, căci veţi putea găsi obiective precum: Tigăile Mari şi Mici, Mâna Dracului, Babele la Sfat, Turnul lui Goliat şi Muntele Roşu.

Cel mai probabil, la fel ca şi mine, nu vei ştii care este şi cum, însă vei vedea doar peisaje extraordinar de frumoase, preluate parcă direct din Game of Thrones. Traseul nu este unul tehnic, însă îţi recomand să ai neaparat la tine:

• o bluză de corp;
• un polar/ bluză groasă;
• Rucsac mic 30 L ;
• Recipient apă 1L;
• batoane/ciocolată;
• Pantaloni lungi;
• Bocanci de munte;
• Crema de soare;
• Pelerină de ploaie;
• Geacă windstopper.

Pe alocuri, există zone unde chiar aţi regreta că nu v-aţi luat cu voi geaca sau bluza aceea groasă. Şi legat de bocancii de munte, vă rog, nu vă gândiţi să veniţi în tenişi, căci există o porţiune unde traseul va deveni mai abrupt, iar stâncile îţi vor fi cele mai bune prietene.

Pe lângă multe stânci superbe, vei descoperi altele mai ciudate, care îţi vor stârni reacţii de tipul wtf, you naughty nature!

Tot traseul de la cabană până în vârf şi înapoi durează în jur de cinci ore, cu tot cu pauze. După cum am spus, este un traseu uşor, cu puţin curaj cred că se poate face şi împreună cu copiii.

Cabana Ciucaş

Seara, ne-am putut bucura de o mâncare specific muntenească – tochitura Ciucaş (vezi în imaginea de mai jos). Poţi vedea meniul aici. Pentru informaţii legate de cazare, accesează acest link.

Per total, sunt mulţumită atât de mâncare, cât şi de cazare. Camerele sunt curate, călduroase, cu duş inclus (mai puţin o singură cameră de şase persoane de la etajul 3, aceştia au duşul la etajul 1).  În cazul în care programul vostru nu coincide cu cel al restaurantului, mai dispun de o cameră spaţioasă la subsol.

Impresie generală drumeţie

Voi reveni cu entuziasm ori de câte ori voi mai avea ocazia. De ce? Lasă-mă să rezum: traseu uşor, oameni minunaţi, peisaj mirific – tipul Game of Thromes, linişte, răsăritul şi apusul care te fac să te simţi recunoscător că ai ajuns acolo, mâncare bună-bună, ca la mama acasă şi… PEIIIISAAAJ.