Descoperind judeţul Argeş în câteva ore (elementele cheie)

Dacă vrei să vizitezi cu adevarat un loc, prelungeşte-ţi şederea cel puţin câteva săptămâni. În cazul în care pui preţ pe cantitate şi nu dispui de foarte mult timp liber, atunci te poţi mulţumi şi doar cu câteva ore.

La fel am făcut şi noi. Obiectiv? Judeţul Argeş pe repede înainte! Ce am vizitat?

Binecunoscuta mănăstire domnească

Datând încă din secolul al XIV-lea, mănăstirea pe care toţi am văzut-o în poze, cel puţin o dată, atrage turiştii în număr mare, an de an. Însă ce ne atrage atât de mult? Să fie arhitectura bizantină, culorile pale sau istoria din spatele acesteia? Trecând peste legenda Meşterului Manole şi raportându-ne la datele istorice, mănăstirea a fost ctitorită de către Neagoe Basarab şi adăposteşte mormintele lui Carol I, Elizabeta, Carol al II-lea, Ferdinand şi Maria.

Cetatea Poenari

Te-ai speria dacă aş aduce vorba de 1480 de trepte? Ei bine, dacă ai fi reuşit să le străbaţi, ai fi avut parte de o privelişte de ansamblu asupra Barajului Vidraru, Munţii Făgăraş şi Cheile Argeşului. Aceasta ar fi fost una dintre condiţii. A doua ar fi că cetatea este închisă pentru lucrări de conservare, până la sfârşitul anului 2020. Aşadar…. răbdare?

Dacă totuşi vrei să faci un act de rebeliune (cum am făcut şi noi de altfel – mai mult pentru că nu ştiam că este închis accesul pentru turişti), o poţi admira în drumul spre barajul Vidraru.

Barajul şi lacul Vidraru

Sfat rapid: dacă ai o dronă, trebuie să ajungi aici, vara, preferabil. Cu siguranţă vei trece pe lângă el, mai ales dacă printre destinaţiile tale se numără şi vestitul Transfăgărăşan. Acest baraj a fost construit acum 59 de ani şi este primul baraj în formă de arc, construit în România. Scopul lui este de a produce energie electrică şi de a împiedica inundaţiile.

Destul cu datele tehnice! Este timpul pentru câteva legende! Se spune că atunci când zona a fost inundată, câţiva dintre foştii locuitori ai comunei Cumpăna nu au vrut să îşi părăsească locuinţele, aşa că au sfârşit înecaţi. În anii când nivelul lacului scade, de pildă în 1999, se pot vedea ruinele vechilor construcţii.

Mănăstirea Corbii de Piatră

Să spunem că acest obiectiv este un bonus, căci noi nu am reuşit să ajungem aici. Dar ştiţi prea bine, îmi place să fiu informată şi să informez la rândul meu. Chiar dacă nu sunt foarte ataşată de religie, această mănăstire mi-a atras atenţia prin simplul fapt că este construită în stâncă. Datând din secolul al XIV-lea, este singura mănăstire care are două altare funcţionale pe acelaşi naos.

Sursă imagine: doxologia.ro

Cu siguranţă trebuie să apară şi Transfăgărăşanul în această listă! Însă din simplul fapt că sunt multe de povestit şi arătat, am realizat un articol separat, pe care îl poţi vedea aici.

Prima dată în Londra – Ce curiozități am aflat?

Londra se numără printre cele mai fascinante și diverse orașe din lume. Este o capitală plină de istorie, cultură și atracții turistice. Dacă ai doar o zi pentru a vizita Londra, există multe lucruri pe…

Sheffield (Anglia), un ţinut din basme: obiective turistice

Situat în inima Angliei, Sheffield este un oraș plin de istorie și frumusețe naturală. Orașul pitoresc este un loc ideal pentru cei care nu suportă locurile foarte turistice și aglomerate. Este un oraș aerisit, în…