6 motive pentru a te apuca de căţărat
Astăzi se împlineşte exact o lună de când m-am apucat de căţarat. Ce am învăţat din această experienţă şi ce frici mi-am depăşit? Citeşte mai jos motivele pentru care recomand oricui să încerce acest sport, cel puţin măcar o dată în viaţă!
Evoluţie constantă
Daca în prima şedinţă nu puteam să mă caţăr nici pe cel mai uşor panou, imaginează-ţi că după două săptămâni, am trecut la un nivel superior/tehnic. Pe măsură ce cucereşti noi trasee, vei vrea mereu mai mult, mai bine şi mai repede.

Atrenament complet al corpului
Acesta este unul dintre principalele motive pentru care am început să fac bouldering. Îmi doream o modalitate diferită, distractivă şi provocatoare de a face mişcare şi de a-mi întări musculatura. Rezultatele nu au încetat să apară după doar o săptămână jumătate, astfel că am slăbit 1,5kg. După trei săptămâni, muşchii antebraţului mi s-au dezvoltat relativ uşor, schimbarea fiind foarte vizibilă.
Dezvoltă gândirea logică
Am fost pusă în diferite situaţii de a găsi logica traseului, neavând cine să mă ghideze în jurul meu. Căţăratul poate fi ca un puzzle sau chiar o problemă de logică, însă rezolvarea trebuie să o găseşti înainte să te lase muşchii.
Te ajută să îţi învingi fricile
În prima săptămână am avut o frică extraordinară de a nu cădea. Deveneam anxioasă ori de câte ori simţeam că trebuie să cobor. Chiar şi atunci când simţeam că muşchii sunt obosiţi, preferam să îi forţez decât să cad pe saltele. După cum spuneam, totul este asigurat. Există saltele care atenuează orice cădere. Însă creierul îţi poate juca feste şi te poate minţi că este nesigur să te arunci. Dar fii fără grijă, după mai multe căzături sau alunecări nedorite, o doză de adrenalină şi un minim de experienţă, această frică se dizolvă, astfel că ajungi să faci mişcări care mai de care, fără nici cea mai mică frică.
Adrenalină
După cum ziceam şi mai sus, după doar câteva alunecări neplanificate, poţi obţine scurte momente de adrenalină, care să îţi surprindă corpul şi mintea şi totodată să îţi golească gândurile, făcându-te să fii prezent în momentul de aici şi acum.

Dinamism
Eşti o persoană care se plictiseşte uşor? Nu şi în cazul acesta. Traseele sunt construite pe nivele de dificultate, în aşa fel încât nici după câţiva ani buni de căţărat nu îţi pot garanta că vei reuşi să faci toate traseele. Acest sport necesită determinare, consecvenţă şi curaj, la fel ca oricare altul.
2 comments
also Jason Momoa…
More like alex honold
Comments are closed.