Morile de apă de la Rudăria şi legendele populare
Eşti în căutare de linişte, relaxare şi reîncărcare energetică? Ce spui despre Rudăria, o localitate aflată la poalele munţilor Almajălui? Ceea ce este spectaculos la acest obiectiv turistic, în afară de priveliştile montane deosebite, sunt cele 22 de mori de apă, dispuse asimetric, pe malul râului Rudăria.
Chiar dacă în 1874 existau 51 de mori, de-a lungul timpului, multe au fost distruse de către inundaţii. Cu toate acestea, printre cele care se pot vizita se numără şi: Moara Îndărătnică, Moara Firiz, Moara Roşoanea şi alte denumiri ale celor care au fost cândva localnici.

Legendele Morilor de Apa Rudăria
Am fost fascinată să interacţionez cu localniciii ospitalieri şi mereu cu o glumă sau o poveste în repertoriu. Printre cei cu care am vorbit, se numără şi cel din poza de mai jos: un localnic mândru, iscusit într-ale meşteşugului de topoare. Tot de la el am aflat legenda Morii de la tunel.

Se spune că prin poieniţa din spatele morii, trecea o dată o tânără frumoasă, râvnită de toţi din sat. Aceasta se întâlneşte cu ciobanul din sat şi îl ameninţă că dacă îi va face rău, îl va blestema să se transforme într-o dihanie sălbatică, cu păr pe toată suprafaţa corpului şi gheare ascuţite. Acesta nu a ascultat-o şi a profitat de ea. Drept urmare, blestemul s-a adeverit. Ascunzându-se de ochii oamenilor, ciobanul s-a retras în zona unde acum este tunelul dintre stânci. De supărare, nervi şi mustrări de conştiinţă (avea şi el sentimente, deh), şi-a ascuţit unghiile în stâncă până a format un tunel.

Legendele nu se termină aici. Morăriţa de la Îndărătnica ne-a spus povestea din spatele numelui. Ca în orice basm, există totuşi şi o explicaţie ştiinţifică. Roata acesteia se învârte în sensul invers al acelor de ceasornic, acest lucru trasnformând-o într-o moară… îndărătnică. Însă să privim şi partea magică a poveştii: se zice că erau o dată doi îndrăgostiţi (unul de celălalt, doamne ajută), însă dragostea lor nu se putea împlini din cauza părinţilor mirelui, care nu erau de acord cu aleasa, aceasta având un statut social inferior (adică era vai de fundul ei, nu tu bemveu, nu tu vilă, nu tu buziţe de prinţesă).

Cu toate acestea, ca orice alt îndrăgostit (fără raţiune), băiatul încalcă cuvântul părinţilor lui şi o cere în căsătorie. Este vorba despre o dramă, trebuie să existe un conflict: doamnele din familie au pus un plan la cale pentru a opri nunta. Şi ce plan poate să fie mai bun decât mersul la vrăjitoare, pentru a-l lepăda pe băiat de blestem. Vrăjitoarele din moară vin cu următoarele instrucţiuni: să lege cămaşa băiatului de jgheabul morii, la mijlocul nopţii.

Mission completed, însă cu câteva bug-uri la mijloc. Mama băiatului şi-a dat seama că a pus cămăşa altcuiva în jgheab. Când să meargă înapoi la vrăjitoare, ce să vezi, băbuţa îi spune că nu poate să mai repete operaţiunea a doua oară, căci este de rău augur. Îndrăgostiţii află cele petrecute, iar când îşi plângeau nefericirea pe un deal, apare hop-ţop zâna cea bună, care le promite iubire fără sfârşit. Astfel că îi transformă într-un cireş şi o mierlă.

Dacă aş fi fost în locul îndragostiţilor, cu siguranţă aş fi dat-o în judecată pe zâna cea bună. Aş fi vrut să îi văd diploma care îi atestă certificarea, căci cu siguranţă nu a gândit prea mult rezolvarea. Nu puteai o viaţă veşnică… de om? Teleportare în alt continent. Io ştiu… până şi apelarea la invizibilitate ar fi fost o chestie.
Detalii tehnice
Acestea sunt doar două din legendele care circulă în localitatea magică, încărcată de poveste şi istorie: Rudăria. Pentru cei curioşi, voi da şi câteva detalii tehnice. O singură moară poate să macine în jur de 140 kg de boabe, într-o singură zi. Făina se poate cumpăra de la cei responsabili pentru mori (şi este foarte bună, încercat, testat). Există şi un mic muzeu, unde poţi vedea o moară desfăcută pe părţi, pentru a-i înţelege mai bine mecanismul de funcţionare.

Accesul la rezervaţia mulinologică se face în mod gratuit. Îţi recomand să ajungi cât mai devreme, pentru a găsi loc de parcare. De-a lungul zilei locul se aglomerează cu turişti, iar locurile de parcare devin din ce în ce mai greu de găsit.
Colac peste pupăză, nu doar localnicii sunt prietenoşi, ci şi căţeii. Spun asta deoarece (aşa am botezat-o) ne-a însoţit de la venire, până la plecare. Ar fi putut să aleagă pe oricare dintre turiştii din zonă, însă ne-a ales pe noi. Ce poate fi mai frumos?

Colac peste pupăză, nu doar localnicii sunt prietenoşi, ci şi căţeii. Spun asta deoarece Năluca (aşa am botezat-o) ne-a însoţit de la venire, până la plecare. Ar fi putut să aleagă pe oricare dintre turiştii din zonă, însă ne-a ales pe noi. Ce poate fi mai frumos?
Obiective turistice din împrejurimi
Dacă ai ales să vizitezi Rudăria, nu trebuie să ratezi Cascada Bigăr, care se află la doar jumătate de oră distanţă (cu maşina). Conform Internet 2019, este una dintre cele mai frumoase cascade din lume. Într-adevăr, are un farmec aparte, acest lucru observându-l şi sutele de turişti care o o vizitează zilnic. Despre cascadă orice român cu acces la Internet ştie, însă nu se vorbeşte despre Izbuc şi grota Bigăr, care se află la doar câteva minute distanţă de ea. Accesul la grotă se face cu ajutorul a câtorva cabluri de via ferrata, iar dacă eşti mai curajos din fire, îţi recomand să escaladezi (cu prudenţă) stâncile de lângă ea, pentru a te bucura de priveliştea din jur .
