Mituri demontate despre Delta Dunării

Recunosc, am întârziat puţin cu articolul despre Delta Dunării, care trebuia scris încă din vară, pentru că am fost prinsă cu alte călătorii. Ăsta ar fi unul dintre motive. Cel de al doilea este puţin mai subiectiv. Şi anume că nu am fost extraordinar de mulţumită de pozele pe care le-am făcut, fie a fost lumina mult prea puternică, fie eram învăţăcel într-ale folosirii modului manual. Motive pot fi multe, scuze şi mai multe.

Am ajuns în această oază de linişte la sfârşitul lui August, având cazare la Mila 23.  Pentru că mi-am dorit să savurăm toată experienţa şi să explorăm cât mai mult din acest loc, în care doar 2% dintre români au ajuns (wtf, exact), am optat pentru programul Descoperă Delta Dunării şi anume cel care include 4 zile şi 3 nopţi. Impresia generală: per total, mulţumită. În preţ a fost inclusă cazarea la o pensiune de trei stele, trei excursii ghidate pe canalele Dunării şi transferul de la Tulcea până la Mila23.

Mituri despre Delta Dunării

1. Vei vedea pelicanii îndeaproape

Din cauza faptului că pelicanii sunt păsări foarte sensibile, nu este permis accesul bărcilor lângă cuiburi. Ba chiar mai mult, pe măsură ce ne apropiam de aceştia, îşi luau zborul. Aşadar, dacă îţi doreşti să faci poza perfectă, îţi recomand să utilizezi un teleobiectiv. Pe măsură ce vei străbate canalele deltei, vei vedea multe stoluri, astfel că în ultimele zile nu te vor mai surprinde atât de tare, însă în interiorul tău îţi vei dori să îi vezi cât mai de îndeproape.

Familie de pelicani

2. Delta Dunării poate fi văzută în doar câteva ore

În patru zile pline în care am navigat acest frumos obiectiv, nu am avut ocazia de a vedea decât cel puţin jumătate din deltă. Aşadar… apare inevitabila întrebare: trei ore, serios? Numai dacă sunteţi ghidaţi de Sonic X. Nu vă lăsaţi păcăliţi, veţi vedea multe anunţuri care promit asta, toate pentru a prinde în plasă naivii turişti.

Pescar din Delta Dunarii

3. Invazia de ţânţari

Cred că acesta este cel mai cunoscut mit. Prima reacţie a prietenilor atunci când le-am spus că plec în deltă, a fost: o să te mănânce ţânţarii, o să vii toată pişcată, etc. You got it. Până şi eu, având o mini fobie de ţânţari, i-am crezut pe cuvânt. Aşadar, m-am echipat frumos cu tot ce se putea: spray anti-ţânţari, cremă, pastile, aparat, brăţară (da, există şi aşa ceva). Însă o dată ajunsă la Mila 23, a apărut întrebarea: unde sunt faimoasele insecte? Am primit răspunsul la întrebare după apus… Aşadar, da, sunt ţânţari, însă îşi fac apariţia numai dimineaţa, înainte de răsărit şi seara, după apus. Pe parcursul zilei, singura grijă o să fie arsurile solare sau insolaţiile. Nicidecum ţânţarii. Şi nu, nu sunt mutanţi, însă pişcă mai tare decât cei din Banat. :))

Reflexii Delta Dunarii

 

4. Pădurea Letea – un obiectiv de neratat

Acest mit este oarecum subiectiv. Poate unii dintre voi nu vor fi de acord cu părerea mea, în timp ce alţii o vor susţine. Pădurea Letea nu are nimic extraordinar de neobişnuit. Cât despre pozele pe care le vezi pe Internet, cu o pădure inundată, iar accesul făcându-se doar cu bărcuţa, nu se va întâmpla. Am văzut o pădure simplă, cu copaci simplii, iar înspre finalul acesteia, dune de nisip. Într-adevăr, aşa ceva nu vezi zilnic. Dar nu vă gândiţi că sunt de o lungine fascinantă, este un mic colţ. Şi da, vei vedea şi caii sălbatici. Care nu sunt chiar atât de sălbatici. Ci forţaţi să se adapteze la situaţie. Mulţi dintre ei sunt abandonaţi de sătenii care au ales viaţa urbană în detrimentul celei rurale.

Padurea Letea

5. Paradis al păsărilor

Păsările nu vor fi vizibile decât dimineată şi seara. Pe parcursul zilei, din cauza căldurii extraordinar de mari, acestea se ascund în locuri ferite. După cum am spus mai sus, în cazul pelicanilor, caz care se aplică şi la celelalte păsări, pe măsură ce te apropii de ele, acestea vor zbora.

Stoluri de pescarusi razatori

6. Mâncarea dobrogeană

Am avut ocazia să mănânc mâncare specific dobrogeană, făcută de o localnică din Letea, care şi-a deschis şi o mică afacere din asta. Peştele nu este chiar precum mă aşteptam, poate gătit cu prea mult ulei, poate fără gust, nu am idee. Însă un singur lucru ştiu: ciorba din peşte, extraordinară. Nu ştiu cu ce a fost făcută, nu am idee cât de mult s-a muncit la ea, însă da, aşa ciorbă să tot mănânci! 😀

Casa cu mancare traditionala dobrogeana

7. Lipsa magazinelor Mila 23

Nu ştiu exact unde m-am gândit că merg, însă până a doua zi am trăit cu impresia că mă aflu în mijlocul pustietăţii. Aşadar, pornind cu această premisă de acasă, mi-am pus cât mai multe lucruri în bagaj, să nu simt lipsa, dom’le. Dar…. ce să vezi, plimbându-ne pe micile străduţe, am dat nas în nas cu ditamai supermarket-ul, care avea de toate: de la papuci de casă, până la creme de protecţie solară. Deci nu, nu vei merge in the middle of nowhere!

Nufar alb, acoperit de lumina

Echipament necesar şi sfaturi

  • pantaloni lungi/şalvari (dimineaţa este foarte frig pe barcă, la fel şi seara)
  • bluză cu mâneca lungă (pe lângă frig, aceasta te va proteja şi de arsurile solare – refelexia soarelui în apă este destul de puternică)
  • pălărie
  • ochelari de soare
  • tenişi
  • spray anti ţânţari
  • jachetă vânt
  • cremă cu protecţie solară

Impresie generală

 

Prin intermediul sărbătorii Milei 23, am avut ocazia să văd şi să interacţionez cu oamenii locului. Am văzut oameni simplii, feriţi de grijile noastre cotidiene (dar având altele pe cap – se vede pe chipurile lor că viaţa nu este chiar roz), însă cu toate acestea, fericiţi că se pot distra din când în când. Am fost destul de impresionată să văd că majoritatea străzilor sunt asemănătoare cu strada Sforii, din Braşov. Însă, fie ele cât de mici şi strâmte, majoritatea erau înfrumuseţate cu flori. Pe lângă asta, am mai fost surprinsă să văd că pescarul care ne-a fost ghid ştia absolut fiecare canal unde ne aflăm, deşi noi vedeam doar: canal mic, canal mai mare, canal cu mai mulţi copaci, etc. Am mai aflat şi că locul de pescuit se moşteneşte din tată în fiu şi dacă mergi să pescuieşti pe ,,proprietatea” altui pescar, vei da de belea.

Ce mi-a plăcut: excursia dinafara programului: răsăritul soarelui pe canelele deltei (50 RON), flora şi fauna unică, peisajele ce-ţi taie răsuflarea, condiţiile de cazare, localnicii.Apus in Delta Dunarii

Ce nu mi-a plăcut: condiţiile de preluare din Tulcea, nu sunt concepute după cea mai bună organizare, răceala de după excursie (după cum am spus mai sus, dimineţile sunt foarte răcoroase, chiar daca te aflii în mijlocul verii, iar daca nu te echipezi corespunzător, te poţi trezi cu o răceală pe cinste).

Soare ascund dupa nori in Delta Dunarii

P.S: Acest articol nu este sponsorizat. 🙂

Viniloteca, Timişoara

Testul de baraj: îţi place muzica veche, te simţi  atras de discurile pe vinil şi eşti iubitor de bere artizanală sau pur şi simplu bere de calitate, făcută de producători români?

Bere artizanala romaneasca Viniloteca Timisoara

În plus, eşti din Timişoara? Atunci lasă-mă să îţi recomand viitorul tău loc preferat:

 

VINILOTECA

Panorama Viniloteca Timisoara

Nu te-am întrebat dacă îţi place vinul, pentru că înspre dezamăgirea mea, viniloteca nu vine de la vin. 🙁 Este un loc interesant din Timişoara, care combină conceptul de cafenea cu cel de berărie. Aflat într-un spaţiu relativ mic, vei rămâne surprins de frumuseţea locului şi de multitudinea discurilor. Acestea pot fi achiziţionate de către iubitorii de muzică şi sunt disponibile pentru majoritatea gusturilor de calitate: de la David Bowie până la Blondie.

Colectie vinil Timisoara

În cazul în care eşti nehotărăt, îi poţi cere câteva recomandări patronului, iar acesta te va ajuta cu drag. Ba chiar mai mult, discurile pot fi ascultate înainte de a fi cumpărate.

Discuri vinil Timisoara

Viniluri de cumparat Viniloteca

Cât despre berea artizanală ….. Gustul este puternic, amar şi într-adevăr, cu mult diferit faţă de berile artizanale băute până în acel punct. Am fost plăcut surprinsă să aflu că una dintre ele este realizată de către fiul patronului, premiată şi participantă la târgurile de profil din Budapesta.

Ca şi impresie generală, mi-a plăcut faptul că tot locul este personalizat (până şi baia), cât şi atmsofera generală, care mă trimitea cu gândul undeva prin anii 80′. Prin urmare, dacă îţi doreşti să petreci un weekend chill alături de prieteni şi muzică bună, acum ştii unde să mergi. 😀

Viniloteca Timisoara

P.S: Articolul nu este sponsorizat. 🙂

Harghita: Lacul Sf. Ana şi Tinovul Mohoş

Tinovul Mohoş

Cadru descriptiv: imaginează-ţi pentru început că te aflii într-o pădure care îţi aduce aminte pe alocuri de sălbăticia amazonului combinată cu uscăciunea pădurilor africane. O străbaţi în lung şi în lat, până ajungi în faţa unui pod. Realizezi că traversezi lacuri cu o aciditate ridicată, iar în stânga acestora se află plante carnivore. Pare un cadru desprins dintr-un film science fiction, nu?

Află că acest loc există şi se poate găsi chiar în România, în judeţul Harghita. Poartă numele de Tinovul Mohoşi, mai pe traducere liberă, lacul cu muşchi. A fost declarat rezervaţie naturală şi din punct de vedere geografic, este practic o mlaştină formată într-un crater vulcanic, acoperit de muşchi. Dacă ai vizitat Lacul Sfânta Ana, probabil ţi se va părea interesant să auzi că tinovul are o suprafaţă mult mai mare, întinzându-se pe 240 hectare.

După cum am spus şi mai sus, datorită ecosistemului, s-au format plante otrăvitoare şi  halucinogene, precum nebunelele sau roua cerului.

 

  • Padure conifere Tinovul Mohosi

 

Program vizitare: 10:00 – 18:00

Durată tur ghidat: aprox. o oră

Taxă intrare: 5 lei

Taxă parcare: 10 lei

 

Lacul Sfânta Ana

Probabil îţi este cunoscută denumirea dacă ai fost atent la orele de geografie din clasele primare. Acesta s-a format în cel de-al doilea crater şi este singurul lac vulcanic existent din ţară.

Ca şi amplasare, se află chiar la limita dintre Harghita şi Covasna, iar peisajul cu siguranţă te va lăsa fără cuvinte. În cazul în care vii cu maşina, o poţi parca la locul de campare de lângă tinov. Pentru a ajunge la lac, mai ai de străbătut aproximativ 20 de minute.

  • Familie cu barca Lacul Sfanta Ana

Activităţi: picnic, plimbări cu barca, plajă, drumeţii.

Taxă plimbare cu barca: 20 lei/oră.

Cafeneaua iubitorilor de carti: L’etage, Brasov

  • Eşti cumva bibliofil?
  • Ieşi din librării cu pungile pline de cărţi, chiar dacă acasă te mai aşteaptă încă trei cărţi începute şi alte cinci necitite?
  • Trebuie să ai neaparat cartea aceea? Nu contează cât costă… Doar TREBUIE!
  • Îţi place muzica bună sau eşti pur şi simplu pasionat de diverse instrumente muzicale?

Atunci ce spui despre un loc în care toate lucrurile pe care le iubeşti sunt combinate într-o singură încăpere? Dafuq, există aşa ceva? Ştiu, asta m-am întrebat şi eu. Află că da!

L’etage

Vorbesc despre un restaurant/cafenea din Braşov care combină cărţile vechi cu instrumentele muzicale. Cel puţin aceasta este atmsofera atunci când vei intra pentru prima dată. La intrare, te întâmpină un violoncel (ruşine să îmi fie dacă greşesc, am cam chiulit de la orele de muzică din liceu) pe care este sprijinit meniul.

Cafenea L'etage

Pe măsură ce urci scările, poţi vedea pereţii tapetaţi cu note muzicale. O dată ce ai intrat, vraja a început! Nu te mai poţi opri din făcut poze şi din exclamat! Dar da, bunele maniere te obligă să iei un loc şi să comanzi.

Intrare restaurant L'etage

Mie mi-a atras atenţia cafeaua L’etage, care este făcută după o reţetă secretă. Cum îmi place să fiu surprinsă, ghiciţi ce am ales… Şi chiar am fost surprinsă. Cafeaua are o aromă de vanilie, însă gustul… well, pe mine una mă făcea să cred că beau shoturi de cafea cu rom. Chelnerul a ţinut să mă contrazică. Mi-a spus o denumire pompoasă de alcool, pe care evident că nu am reţinut-o. Aşadar… pentru mine va rămâne cafeaua cu rom. Însă gusturile diferă. 😀

Interior restauramt L'etage

Ca şi impresie generală, sunt fericită că am ajuns în această locaţie. Cărţile vechi, muzica, chitara de pe tavan, vioarele de pe pereţi şi…. nota primită într-o carte, well, toate acestea sunt reţeta unui cocktail de succes pentru iubitorii de frumos sau chiar de deosebit.

Iubitor de carti: L'etage

Mă bucură să văd că oamenii au idei minunate şi că le pun în aplicare. Aşadar, mulţumesc L’etage pentru surprizele frumoase!

Aranjament din carti, L'etage

Nota de plata: L'etage

Aranjament instrumente muzicale, L'etage

P.S: Acest articol nu este sponsorizat. 🙂

Frumuseţile necunoscute ale Vf. Ciucaş

Nu aveţi idee cât de fericită sunt că pot împărtăşi această experienţă cu voi. De ce? A fost una dintre drumeţiile la care am visat de ceva timp.  Îmi aduc aminte că acum un an mi s-a zis de frumuseţea incontestabilă a acestui traseu, aşa că am căutat pe Google imagini cu peisajele. Reacţia? Dragoste la prima vedere… la a doua a fost cu siguranţă iubire! Mulţumesc, Nomads, pentru încă o experienţă deosebită, alături de oameni frumoşi!

Frumuseti necunoscute din Muntii Ciucas

Din momentul în care am ajuns la cabană, am simţit că vreau să rămân acolo şi să nu mă mai întorc vreodată. Bine, se prea poate să mă fi influenţat şi faptul că eram obosită, căci ţin să vă anunţ, de la locul unde poţi parca maşina, în Cheia – Valea Berii, până la Cabana Ciucaş, aveţi de mers cu ghizodanul în spate cam vreo două ore, dacă punem la socoteală pauzele lungi şi dese… cheia marilor…. drumeţii. Aşadar, mare atenţie la ce anume puneţi în rucsac. Nu aţi vrea să ajungeţi să căraţi unul de 10 kg, cum au avut alţii, nu dau nume. 😀

Nomads intr-o noua aventura: Muntii Ciucas

Traseu Valea Berii – Cabana Ciucaş

Urcând înspre cabana Ciucaş, am fost surprinsă să văd că drumul este pietruit astfel încât să poată urca şi maşinile 4×4 . Însă asta nu a ajutat doar jeepurile, ci şi pe noi, căci  drumul este mai uşor de străbătut când ai câteva scări care să îţi mai atenueze din efort. Nu mă înţelegeţi greşit, tot traseul este unul lipsit de dificultate pentru persoanele care fac efort în mod constant, însă pentru cele cu un stil de viaţă sedentar sau care nu ştiu încă cum să îşi controleze respiraţia, se va resimţi. Aşadar, drumul până la cabană are câteva porţiuni abrupte, însă nu sunt de nestrăbătut. Fii fără grijă!

Biciclist urcand inspre Vf. Ciucas

O dată ajunşi la cabană, am fost amuzaţi să vedem ,,lupta amicală” dintre un câine şi o pisică, care se desfăşura într-un ring mai aparte: ghiozdanul Dianei.

Pisica vs Caine

Pentru că drumul până acolo nu a fost suficient, iar spiritul meu de fotograf amator voia să vadă mai mult, am decis împreună cu Diana să mergem să fotografiem apusul. De unde? De pe stâlpul ruginit cu paratrăsnet din zonă. Periculos? Poate dacă ajungeam la scară. Însă înălţimea noastră nu ne-a ajutat pentru a îndeplini acest obiectiv. Aşadar, ne-am mulţumit să prindem apusul de lângă.

Apus de poveste in Vf. Ciucas

Răsăritul privit de pe Ciucaş

Deoarece cadrele prinse la apus nu au fost la nivelul aşteptărilor noastre, ziua următoare ne-am trezit cu zorii în cap (anume 05:20) ca să surprindem răsăritul. Trezirea a fost grea, aproape că am renunţat amândouă la idee, însă în cele din urmă ne-am făcut curaj să coborâm din patul călduros şi să ne înfofolim bine. Înainte de a răsări soarele, este destul de frig. Atât de frig încât ne cam îngheţau mâinile pe obiectiv.

Apus minunat in Vf. Ciucas

Intenţia iniţiala a fost să urcăm în exact acelaşi loc de unde am fotografiat apusul. Însă… înaintând prin întuneric, am observat trei forme mici în depărtare, care păreau că se mişcă. Ne-am minţit reciproc că s-ar putea să fie pui de urşi, aşa că am abandonat misiunea şi ne-am întors înapoi lângă cabană, cel puţin până s-ar fi luminat, astfel încât misterul să fie elucidat.

Apus in Muntii Ciucas

Indiferent unde ne-am aflat, pe vârf de deal sau lângă cabană, pozele au ieşit extraordinar, dar parcă nu atât de extraordinar precum vedeau ochii noştri. Însă să nu credeţi că am avut parte de linişte şi pace, chiar şi lângă cabană. Trei ciobăneşti de lângă stâna din apropiere îşi arătau interesul înspre camera de filmat a Dianei. Cred că voiau şi ei o şedinţă foto, însă nu ştiau cum să ne spună. Aşa că pentru a obţine timelapse-ul perfect, Diana a trebuit să se lupte cu morile de vânt…. sau cel puţin cu trei ciobăneşti.

Intoarcerea de la Varful Ciucas

Acum, privind din spate, vreau să recunosc că iubesc când văd oameni pasionaţi, care ar înfrunta frigul, gheaţa, potopul sau orice alt posibil pericol, totul pentru poza perfectă. Dacă ar fi să mă întrebe cineva, asta e definiţia pasiunii. Sclipirea aceea din ochi, entuziasmul, adrenalina, fericirea cu care oamenii vorbesc despre ceea ce iubesc. Îţi mulţumesc, om pasionat, că mi-ai arătat toate acestea!:)

Poze in Vf. Ciucas

Traseu Cabana Ciucaş – Vârful Ciucaş

Fiţi atenţi la traseu, căci veţi putea găsi obiective precum: Tigăile Mari şi Mici, Mâna Dracului, Babele la Sfat, Turnul lui Goliat şi Muntele Roşu.

Nomads in Muntii Ciucas

 

Cel mai probabil, la fel ca şi mine, nu vei ştii care este şi cum, însă vei vedea doar peisaje extraordinar de frumoase, preluate parcă direct din Game of Thrones. Traseul nu este unul tehnic, însă îţi recomand să ai neaparat la tine:

• o bluză de corp;
• un polar/ bluză groasă;
• Rucsac mic 30 L ;
• Recipient apă 1L;
• batoane/ciocolată;
• Pantaloni lungi;
• Bocanci de munte;
• Crema de soare;
• Pelerină de ploaie;
• Geacă windstopper.

Babele la Sfat, Muntii Ciucas

Pe alocuri, există zone unde chiar aţi regreta că nu v-aţi luat cu voi geaca sau bluza aceea groasă. Şi legat de bocancii de munte, vă rog, nu vă gândiţi să veniţi în tenişi, căci există o porţiune unde traseul va deveni mai abrupt, iar stâncile îţi vor fi cele mai bune prietene.

Frumusetile nevazute ale Muntilor Ciucas

Pe lângă multe stânci superbe, vei descoperi altele mai ciudate, care îţi vor stârni reacţii de tipul wtf, you naughty nature!

Peisaje interesante din Muntii Ciucas

Tot traseul de la cabană până în vârf şi înapoi durează în jur de cinci ore, cu tot cu pauze. După cum am spus, este un traseu uşor, cu puţin curaj cred că se poate face şi împreună cu copiii.

Coborand de pe Varful Ciucas

Cabana Ciucaş

Seara, ne-am putut bucura de o mâncare specific muntenească – tochitura Ciucaş (vezi în imaginea de mai jos). Poţi vedea meniul aici. Pentru informaţii legate de cazare, accesează acest link.

Tochitura munteneasca, cabana Ciucas
Tochitura munteneasca, cabana Ciucas

Per total, sunt mulţumită atât de mâncare, cât şi de cazare. Camerele sunt curate, călduroase, cu duş inclus (mai puţin o singură cameră de şase persoane de la etajul 3, aceştia au duşul la etajul 1).  În cazul în care programul vostru nu coincide cu cel al restaurantului, mai dispun de o cameră spaţioasă la subsol.

Intrare Cabana Ciucas

Impresie generală drumeţie

Voi reveni cu entuziasm ori de câte ori voi mai avea ocazia. De ce? Lasă-mă să rezum: traseu uşor, oameni minunaţi, peisaj mirific – tipul Game of Thromes, linişte, răsăritul şi apusul care te fac să te simţi recunoscător că ai ajuns acolo, mâncare bună-bună, ca la mama acasă şi… PEIIIISAAAJ.

Rasarit innorat langa cabana Ciucas

Vf. Piatra Mare, o zi în inima naturii

  • De la cabana pana la Varful Piatra Mare
    O zi superba pentru drumetii

O dată terminat traseul din Canionul Şapte Scări, poţi opta înspre două variante: fie te întorci înapoi la Dâmbul Morii, fie porneşti într-o nouă aventură de neuitat (cucerirea Vf. Piatra Mare), în care peisajul de care te vei bucura va face să dispară orice urmă de oboseală sau durere musculară! Aşadar, ce zici? Porneşti într-o nouă drumeţie sau renunţi?

Răspunsul corect: NEVER GIVE UP!

Într-adevăr, din momentul în care vei porni la drum până la cel în care vei vedea superbul peisajul panoramic asupra Braşovului, Predealului şi a Tâmpei, probabil mă vei înjura printre dinţi, căci traseul va fi unul ceva mai dificil decât cel până la canion. Însă dacă ai bocancii potriviţi şi puţină condiţie fizică, îţi garantez că vei face faţă cu brio. Dar iată veştile bune: sunt doar câteva porţiuni mai înclinate,  cu multe pietre, unde va trebui să fii atent pe unde păşeşti.

Traseu Piatra Mare

Şi cum toate lucrurile rele au şi un echivalent, ţin să te liniştesc şi să îţi spun că o dată ajuns în luminişul de la vârf, traseul devine ca o plimbare prin parc (una sufocantă, în cazul în care vei merge vara, căci este  un platou îndesit cu iarbă).

De la canion până la cabana

Drum înclinat, destul de dificil, care cere pauze dese şi cicluri ritmice de inspirat-expirat.  Tot ce trebuie să faci este să urmăreşti traseul cu galben şi să fii atent la picioare. În cazul în care ai obosit, vei observa că fiecare schimbare de direcţie te va face să speri în adâncul sufletului că poate-poate, imediat după colţ, se află cabana sau că măcar de acolo, vei mai avea puţin de parcurs.

Sfat: Nu fă opriri mai lungi de un minut, căci îţi vei răci corpul şi vei reduce ritmul în mod sesizabil.

De la cabana pana la Varful Piatra Mare

Cabana Piatra Mare

O dată ajuns la Cabana Piatra Mare, te poţi bucura de un alt peisaj superb, multă linişte, o păşune verde, care parcă îţi face cu ochiul să iei o pauză şi să te bucuri de privelişte. În plus, măgăruşii care pasc liniştiţi şi câinii de la stâna din apropiere, dornici să interacţioneze cu orice împătimit al muntelui, vor îmbogăţi frumuseţea locului. Cu toate acestea, dacă îţi plac şi peisajele pustii, poţi vedea rămăşiţele arse  ale vechii cabane, construite în anul 1916.

Cabana Piatra Mare

Vârful Piatra Mare

După o pauză de relaxare, trebuie să iei o nouă decizie, din nou să te întrebi dacă picioarele tale mai rezistă încă o oră de urcat, dacă chiar îţi doreşti încă o nouă aventură cu adevărat. Sfatul meu? Dacă ai ajuns până la cabană, o oră în plus de mers nu te va omorî! În plus, comoara de la capătul curcubeului va merita pe deplin. Bine, dacă problema nu este la tine, ci la persoanele cu care urci, poţi să denaturezi adevărul şi să spui că mai este foarte puţin până pe vârf (să fiu sinceră, exact la fel am fost şi eu minţită).

Varful Piatra Mare

Calatorie Vf. Piatra Mare

 

Ajunşi la peisajul de mult promis, toată oboseala, efortul şi muşchii surescitaţi, vor fi date uitării. Adică… ce poţi simţi înafară de libertate, pace şi dorinţa de a vedea mai mult din lumea aceasta mare?

Peisa Varful Piatra Mare

Peisaj vara Vf. piatra Mare

 

Îndepărtându-mă de vârf, inevitabil îmi atrage atenţia această fetiţă, care părea că simte libertatea naturii mai mult decât orice om mare din jurul ei. Aşadar, luaţi aminte, numai dacă sunteţi pe acest vibe înseamnă că sunteţi apropiaţi de natură:

 

Libertate Vf. Piatra Mare

Aerul naturii Vf. Piatra Mare

Întoarcerea pe drumul familial

La întoarcere, am optat pentru drumul familial, care durează aproximativ  trei ore, daca punem la socoteală şi pauzele. Acesta este marcat cu bandă roşie. Dacă optezi pentru acesta, vei avea parte de un peisaj forestier oarecum repetitiv. Nu ajuta contra oboselii, căci ţi se pare că mergi de câteva ore bune şi totuşi parcă te aflii în acelaşi loc. Astfel se naşte nemuritoarea întrebare: ,,cât mai e până ajungem?”.

Aş arăta poza cu acest drum, însă din cauza oboselii şi implicit a irascibilităţii (sunt singura care atunci când e obosită se transformă în cel mai irascibil şi apatic om? :)))) ) nu am mai avut energia necesară să scot aparatul. Oricum, acest traseu poate fi parcurs chiar şi împreună cu copii. Pe alocuri poţi regăsi bănci din lemn, unde îţi poţi trage răsuflarea.

Când am spus atenţie la picioare, chiar am intenţionat-o cu adevărat. La întoarcerea de la cabană ne-am intersectat cu un grup de călători străini aflaţi în dificultate. Una dintre femei îşi luxase piciorul atât de tare încât nu mai putea păşi, aşadar a trebuit să fie susţinută de încă două persoane, pentru a coborî de la cabana Piatra Mare până la domeniul Dâmbu Morii. Partea proastă este că avea bocanci de munte, aşadar nici încălţămintea adecvată nu te scuteşte de atenţie.

Acestea fiind zise, recomand traseul Dâmbu Morii – Vârful Piatra Mare cu cea mai mare căldură! Pe lângă peisajul pe care l-am lăudat aproape în fiecare paragraf, vei putea avea parte de momentul tău de linişte şi pace. Pentru a surprinde câteva clipe petrecute în cadrul de poveste, te invit să arunci un ochi pe videoclipul ,,Vf. Piatra Mare”:

 

 

Şi nu uita, nu renunţa niciodată, termină de urcat nenorocitul ăla de munte, indiferent dacă îţi tremură picioarele, iar creierul îţi dictează să te opreşti! Ascultă-ţi inima şi nu înceta să fii curios! 🙂